Formaţia FC Barcelona a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Real Sociedad, în etapa a XXXIII-a a campionatului Spaniei.
Pentru FC Barcelona au marcat Clement Lenglet, în minutul 45 şi Jordi Alba, în minutul 64, în timp ce pentru Real Sociedad a punctat Juanmi '62.
În clasament, FC Barcelona are un avans de nouă puncte faţă de Atletico Madrid, cu cinci etape înainte de finalul campionatului.
Partidele Levante-Espanol, Getafe-FC Sevilla, Real Madrid-Athletic Bilbao, Villarreal-Leganes şi Betis Sevilla-Valencia au loc duminică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.