Un poliţist local din Iaşi a fost rănit, joi, după ce a fost luat pe capota unui autoturism de către un şofer care a refuzat să se legitimeze şi a încercat să plece cu maşina, poliţistul fiind nevoit să tragă un foc de avertisment. Şoferul a fost dus la audieri.
Incidentul s-a petrecut, joi dimineaţă, în cartierul ieşean Nicolina.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi, Nicoleta Deciu, a declarat pentru News.ro că poliţistul a vrut să legitimeze un şofer care parcase pe trecerea de pietoni, însă conducătorul auto a refuzat să prezinte actele.
"Şoferul a urcat în maşină, spunând că vrea să caute documentele, dar a pornit maşina. L-a luat pe poliţist pe capotă cam 20 de metri. Poliţistul a tras un foc de avertisment, iar în acel moment şoferul a oprit maşina. Colegul nostru a fost rănit uşor, fiind transportat la spital", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi.
La rândul său, şeful Poliţiei Locale Iaşi, Liviu Zanfirescu, a declarat pentru News.ro că poliţistul se afla în legitimă apărare şi că a procedat corect când a folosit arma.
Şoferul autoturismului a fost dus la secţia 5 de Poliţie Iaşi, pentru a fi audiat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.