Premierul Viorica Dăncilă a confirmat, miercuri, la începutul şedinţei Guvernului, publicarea volumului despre realizările Executivului în 2018.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Pentru a stabili foarte clar ce avem de făcut în acest an, avem nevoie de un raport detaliat al măsurilor din programul de guvernare adoptate şi implementate în cursul anului 2018. Am solicitat Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză să elaboreze acest raport, în colaborare cu ministerele şi instituţiile guvernamentale. Documentul va reflecta măsurile luate în toate domeniile de activitate, proiectele de investiţii finalizate în cursul anului 2018 şi stadiul celor în curs de finalizare. Consider că este de datoria noastră şi în spiritul asigurării transparenţei activităţii guvernamentale să facem cunoscute efectele măsurilor pe care le-am luat, programele guvernamentale derulate, investiţiile realizate din bugetul naţional, cât şi din fondurile europene”, a afirmat Dăncilă.
 
Ea a precizat că documentul va fi publicat şi va fi distribuit instituţiilor din administraţia publică centrală şi locală.
 
Potrivit unui memorandum aflat pe ordinea de zi a şedinţei, Guvernul va publica un volum despre realizările Executivului în anul 2018, în 500 de exemplare, acesta urmând să fie realizat de Comisia Naţională de Prognoză, sub coordonarea lui Darius Vâlcov.
 
Potrivit memorandumului, o evaluare complexă cu sprijinul tuturor instituţiilor este necesară din următoarele considerente:
 
- În fiecare domeniu pentru îndeplinirea unei prevederi din Programul de guvernare s-au întreprins acţiuni suplimentare de pregătire a cadrului legislativ, metodologic şi instituţional pentru implementare (ordine de aplicare, înfiinţarea de structuri organizatorice, reconfigurare atribuţii şi compartimente, etc); din această cauză activitatea intensă de realizare a
obiectivelor Programului de guvernare trebuie evidenţiată în întreaga sa complexitate;
 
- S-au întreprins acţiuni noi, suplimentare faţă de prevederile Programului de guvernare, care au asigurat îndeplinirea obiectivelor acestuia dar şi ca răspuns la realitatea economico-socială foarte dinamică; în absenţa unor astfel de măsuri implementarea unor prevederi din Programul de guvernare ar fi mai dificilă;
 
- Pe parcursul anului 2018 s-au întreprins acţiuni de pregătire a implementării unor angajamente prevăzute pentru anul 2019 sau chiar în anii următori;
 
- În Programul de guvernare sunt evidenţiate şi măsuri cu caracter general, sintetic şi cu aplicabilitate permanentă, ceea ce face necesară o individualizare a acţiunilor întreprinse în anul 2018.
 
„Multe din angajamentele asumate au însemnat şi înseamnă evaluări şi analize laborioase de impact, investigare profesionistă a soluţiilor de implementare, un amplu demers de informare cu privire la experienţele internaţionale, proiectarea şi reglementarea soluţiilor alese dar şi a mecanismelor instituţionale şi organizaţionale de trasnspunere în practică a angajamentelor”, se mai arată în memorandum, care justifică necesitatea elaborării unui astfel de volum şi prin prisma Legii privind liberul acces la informaţiile de interes public.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.