Un grup de antrenori, sportivi şi părinţi ai copiilor care practică nataţia au întocmit un memoriu, adresat Ministerului Tineretului şi Sportului şi Primăriei Capitalei, în care cer redeschiderea bazinului din cadrul Complexului Sportiv Naţional Lia Manoliu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Suntem un grup de antrenori de nataţie, îndrumători şi formatori de sportivi de performanţă, reprezentanţi ai cluburilor de nataţie din Bucureşti. Am întocmit, cu sprijinul sportivilor, al părinţilor acestora şi al copiilor care practică nataţia, un memoriu adresat doamnei ministru al Sportului, Ioana Bran, şi doamnei Primar General al Municipiului Bucureşti, Gabriela Firea, prin care
solicităm să se permită reluarea activităţii sportive la bazinul acoperit din cadrul bazei Lia Manoliu. Avem peste 600 de semnatari ai acestui memoriu pe care dorim să îl depunem la MTS miercuri, 3 octombrie, la ora 10.00. În memoriu solicităm MTS şi PMB să permită desfăşurarea antrenamentelor de înot în cadrul bazinului până la începerea efectivă a lucrărilor de modernizare anunţate cu mult timp în urmă, când bazinul a fost închis (aprilie 2018). Considerăm că forţarea sistării activităţii din bazin sub pretextul demarării lucrărilor de modernizare în condiţiile în care nu s-a finalizat nici procedura de atribuire a lucrărilor echivalează cu sistarea nataţiei româneşti", se arată într-un comunicat remis News.ro. 

Bazinul de înot din cadrul complexului Lia Manoliu din Capitală a fost închis la 2 aprilie, după au apărut imagini cu un şobolan aflat în apă, în timpul antrenamentului unor copii. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.