Fostul ministru al Apărării Gabriel Oprea, se adresează într-o postare pe Facebook, prima de la cea referitoare la caul Gigină, rezerviştilor militari, transmiţându-le că, în calitate de ministru al Apărării, preşedinte UNPR şi ca om "care păstrează în suflet valorile fundamentale ale ostaşului român - onoarea, disciplina şi solidaritatea", a stabilit o relaţie strânsă cu aceştia, mesajul său încheindu-se cu formula "Cu nemărginit respect, Gabriel Oprea, preşedinte fondator al UNPR".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Dragi rezervişti militari, 31 mai este o zi specială în calendar, dedicată omagierii camarazilor care şi-au pus viaţa şi cariera în slujba ţării şi a poporului român. Ca ministru al apărării naţionale, am iniţiat, alături de colegii din Guvern, HG nr. 467/12.05.2010, care a instituit “Ziua Rezervistului Militar”, ca o recunoaştere a rolului militarilor rezervişti, de-a lungul istoriei, în cadrul societăţii româneşti", îşi începe Oprea postarea.

El consemnează că această zi nu a fost aleasă întamplător, marcând şi împlinirea a 93 de ani de la crearea Societăţii Ofiţerilor în Rezervă şi în Retragere Proveniţi din Activitate şi a 28 de ani de la reînfiinţarea structurii asociative sub denumirea de Liga Naţională a Ofiţerilor în Rezervă şi în Retragere, care ulterior a devenit Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere “Alexandru Ioan Cuza” - ANCMRR.

"Ca ministru al apărării naţionale, ca preşedinte al UNPR şi ca om care păstrează în suflet valorile fundamentale ale ostaşului român - onoarea, disciplina şi solidaritatea, am stabilit o relaţie strânsă cu rezerviştii militari, le-am cunoscut problemele şi i-am sprijinit cu cele mai bune soluţii. Am luptat, alături de colegii mei, cu toată hotărârea şi fermitatea, pentru ca rezerviştii militari să fie trataţi cu demnitatea şi respectul cuvenit şi nu voi înceta vreodată să fac acest lucru", scrie Gabriel Oprea. dând asigurări că rezerviştii vor avea întotdeauna, în el şi în UNPR, un sprijin pe care ei ştiu foarte bine că pot conta cu adevărat.

Postarea sa se încheie cu mesajul "Dumnezeu să vă aibă în pază! Cu nemărginit respect, Gabriel Oprea, preşedinte fondator al UNPR".

El nu mai are postări publice din 2 mai, când a fost trimis în judecată de DNA pentru ucidere din culpă în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină care făcea parte din coloana sa oficială. În 2 mai, Oprea susţinea că nu a beneficiat de nimic în plus faţă de alţi miniştri de interne, că întotdeauna a respectat şi a iubit haina militară, că a respectat legea şi că în toată activitatea sa de vicepremier, de ministru al Apăririi şi al Internelor, a fost preocupat de asigurarea unor condiţii de muncă mai bune pentru militari şi poliţişti. El mai susţine că este nevinovat şi că are încredere că "justiţia va fi dreaptă şi va restabili adevărul de necontestat".

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.