Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) Simona Marcu şi vicepreşedintele Codruţ Olaru au transmis vineri, la finalul şedinţei, un mesaj de unitate către procurori şi judecători şi de deschidere către celelalte puteri ale statului. Simona Marcu a afirmat că justiţia trebuie să rămână un serviciu public în slujba cetăţeanului, în timp ce Codruţ Olaru s-a declarat un militant "foarte categoric” pentru drepturile şi statutul magistraţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Transmit un mesaj către colegii noştri magistraţi, un mesaj de unitate. Dacă aţi urmărit discuţiile, aţi remarcat că de mai multe ori s-a rostit acest cuvânt şi avem de gând să ne ţinem de cuvânt”, a declarat noul preşedintel al CSM, Simona Marcu.

Ea a afirmat că va păstra un dialog cu celelalte puteri ale statului, dar şi cu cetăţenii şi că justiţia trebuie să rămână un serviciu public în slujba cetăţeanului.

"Transmit şi un mesaj de deschidere către celelalte puteri ale statului, de dorinţa unui dialog onest şi deschis cu acestea şi, nu în ultimul rând, cu societatea, fiind pe deplin conştienţi de faptul că justiţia este un serviciu public în slujba cetăţeanului, iar acest lucru trebuie să conteze în continuare”, a continuat Marcu.

La rândul său, Codruţ Olaru a subliniat importanţa întăririi Consiliului Superior al Magistraturii şi s-a declarat un militant "foarte categoric” pentru drepturile magistraţilor.

"Am avut şansa şi onoarea să fiu ales în această demnitate publică, ce implică o responsabilitate enormă, o implicare totală şi o deschidere maximă către comunicare. Sunt adeptul unei comunicări (...) inclusiv atunci când activitatea Consiliului poate comporta eventuale discuţii, mai mult sau mai puţin benefice pentru sistem. (...) Mă raliez aceluiaşi mesaj de susţinere, de unitate la nivelul Consiliului. Un consiliu consolidat din interior este un Consiliu care transmite şi generează un sistem judiciar consolidat în integralitatea sa. Eu, personal, dar şi colegii mei vom fi militanţi foarte categorici pentru drepturile noastre legale, pentru statutul nostru, pentru consolidarea statutului nostru de procurori şi judecători şi pentru o comunicare deschisă”, a declarat noul vicepreşedinte al CSM, Codruţ Olaru.

Simona Camelia Marcu a fost aleasă vineri preşedinte al CSM, ea primind votul favorabil a 11 dintre membrii Consiliului, opt votând împotrivă. Codruţ Olaru a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii cu votul favorabil din partea a 10 dintre membrii Consiliului, nouă votând "împotrivă".

Mandatul conducerii CSM este de un an.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.