Exporturile de mărfuri româneşti au avansat în luna octombrie cu 13,3%, până la 5,76 miliarde euro, ritm sub cel al importurilor, iar deficitul comercial a continuat să crească, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Importurile au avansat în octombrie cu 16,7% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la 7,08 miliarde euro.  

În urma acestei evoluţii, deficitul comercial al României a fost în octombrie de 1,32 miliarde euro, în creştere cu 35,7% faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut, când a fost 971 milioane euro. 

Deficitul comercial la zece luni a fost de 10,2 miliarde euro, în creştere cu 29,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Ritmul este în creştere faţă de cel din primele nouă luni.

În perioada ianuarie-octombrie 2017, exporturile au însumat 52,36 miliarde euro, iar importurile au fost 62,57 miliarde euro.

Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în primele zece luni a fost de 39,7 miliarde euro la expedieri şi de 4,748 miliarde euro la introduceri, reprezentând 75,9% atât din total exporturi cât şi din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri în primele zece luni a fost de 12,64 miliarde euro la exporturi şi de 15,08 miliarde euro la importuri, reprezentând 24,1% atât din total exporturi cât şi din total importuri.

Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (46,5% la export şi 37,2% la import) şi alte produse manufacturate (33,5% la export şi respectiv 31% la import).

În 2016, exporturile au crescut cu 5,1% faţă de anul anterior, până la 57,39 miliarde euro, în timp ce importurile au urcat cu 7%, la 67,34 miliarde euro.

Deficitul comercial din 2016 a fost de 9,96 miliarde euro, mai mare cu 19% faţă de 2015.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...