Aproximativ 175.000 de pelerini s-au închinat până sâmbătă seară la sfintele moaşte la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în timp ce la rând aşteaptă alte 35.000 de persoane. Timpul de aşteptare depăşeşte 15 ore, iar rândul pe străzile din jurul Mitropoliei ieşene măsoară câţiva kilometri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit forţelor de ordine, 35.000 de oameni aşteaptă să ajungă la racla aşezată în curtea Catedralei din Iaşi. Centrul oraşului este blocat de maşini, iar circulaţia rutieră se desfăşoară cu greutate. Totodată, mai multe străzi din centrul oraşului au fost închise din cauza afluxului ridicat de pelerini.

În cele cinci zile de pelerinaj, au trecut pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva aproximativ 175.000 de credincioşi, număr record înregistrat în ultimii ani la această sărbătoare religioasă.

O parte dintre pelerini s-au arătat nemulţumiţi de faptul că nu se mai respectă rândul şi că alţi credincioşi intră în faţa lor, cerând intervenţia jandarmilor.

Peste 300 de persoane au necesitat îngrijiri medicale, iar 41 au fost transportate la spital cu diverse afecţiuni. Doar în cursul zilei de sâmbătă, medicii şi asistenţii prezenţi la fata locului au asistat 121 de persoane care aveau nevoie de


ajutor şi au asigurat transportul la spital pentru 21 dintre acestea, în vederea efectuării investigaţiilor suplimentare.

Au fost date peste 60 de amenzi, în valoare totală de peste 5.000 de lei, în principal pentru cerşetorie.

Câteva mii de persoane au participat, sâmbătă dimineaţă, la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, cu prilejul Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Slujba a fost oficiată de IPS Teofan şi de preotul sirian IPS Nicholas, Mitropolit de Hama.

IPS Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a spus în cuvântul său că îi mulţumeşte Mitropolitului de Hama pentru faptul că a venit la Iaşi în vremuri grele pentru Siria şi că speră ca prin rugăciunea Sfintei Parascheva pacea să revină în
această ţară.

La rândul său, IPS Nicholas, Mitropolit de Hama, a spus în faţa celor câteva mii de credincioşi, că este o binecuvântare să se afle la sărbătoarea de la Iaşi.

Sfânta Liturghie s-a desfăşurat în aer liber în faţa Catedralei Mitropolitane, pe o scenă instalată pe pietonalul Ştefan cel Mare, unde au urcat zeci de preoţi.

Cel mai probabil, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor rămâne expuse în baldachinul instalat în curtea Catedralei ieşene până duminică seară.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.