Valoarea tranzacţiilor online de Black Friday a ajuns la peste 6,7 milioane de lei în intervalul 00.00- 08.00, iar numărul de tranzacţii a fost 8.737, a declarat vineri pentru News.ro managerul PayU România, Marius Costin, care a mai spus că în primele opt ore ale Black Friday din acest an coşul mediu de cumpărături a fost de 774 de lei, în creştere cu 22% faţă de datele înregistrate pentru Black Friday din 2015.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cea mai mare tranzacţie de Black Friday din acest an, din intervalul 00.00-08.00, a fost de 143.000 de lei.

PayU România estimează că valoarea tranzacţiilor online din acest an de Black Friday va ajunge la 110 milioane lei, în creştere cu 60% faţă de aceeaşi perioadă din 2015.

“La ora 08.13, numărul de tranzacţii pe minut înregistrat de Black Friday a ajuns la 500, în timp ce anul trecut vârful a fost de 200 de tranzancţii pe minut”, a spus Costin.

Black Friday este ziua care urmează Zilei Recunoştinţei în Statele Unite şi care deschide sezonul de cumpărături de Crăciun. Comercianţii români au preluat acestă sărbătoare, dar unii retaileri anunţă reduceri şi înainte sau după ziua evenimentului.

Cele mai mari companii care oferă reduceri cu ocazia Black Friday în România sunt eMag.ro, evoMag, Elefant.ro, Flanco, Ikea sau Carrefour.

Mai multe site-uri, inclusiv cel al eMag, au picat din cauza traficului intens. 

În România, PayU lucrează cu parteneri precum Telekom, BlueAir, Paravion, eMag, UPC, Elefant.ro, Altex, Flori de Lux, Magnolia, NN Asigurari, Allianz Direct, Eventim.ro, Decathlon, Fashion Days şi alţii. PayU este divizia de plăţi online a Naspers Ltd, grupul media sud-african fondat în 1915, ce oferă servicii în peste 133 de ţări.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.