Petra Laszlo, jurnalista care a fost concediată în septembrie de o televiziune a extremei drepte ungare după ce a fost filmată punând piedică şi lovind cu piciorul refugiaţi sirieni care treceau frontiera din Serbia în Ungaria în timpul crizei migraţiei, a fost recompensată pentru un documentar despre Revoluţia ungară din 1956 împotriva dominaţiei sovietice, relatează The Financial Times şi The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În pofida faptului că a fost inculpată pentru faptele sale, Laszlo a evitat lumina reflectoarelor, până vineri, când un ziar local a publicat o fotografie în care apare acceptând un premiu pentru un documentar finanţat cu fonduri publice despre revolta ungară împotriva dominaţiei sovietice din 1956 - un conflict care a obligat 200.000 de refugiaţi unguri să fugă din ţară.

Informaţia apare cu doar câteva zile înainte de marcarea a 60 de ani de la Revoluţie (23 octombrie-10 noiembrie 1956) şi aduce în prim-plan criza migraţiei de anul trecut din Ungaria, un subiect sensibil, pe care Guvernul vrea să îl evite printr-un calendar bine pus la punct al ceremoniilor oficiale.

Imagini cu Laszlo care lovea cu picioarele sirieni - inclusiv un bărbart cu o fată în braţe - au fost difuzate în întreaga lume şi au devenit un simbol al haosului din Europa în timpul crizei migraţiei.

Laszlo afirmă că a fost demonizată pe nedrept pe reţele de socializare şi a anunţat că se gândea să înceapă o nouă viaţă în Rusia.

În schimb, a fost recompensată cu un premiu ca editor al unui documentar de 32 de minute, "Nemzetidegen" ("Străini naţiunii"), al cărui regizor este soţul ei, Gabor Laszlo.

Ungaria a încercat să anuleze orice comparaţie între sutele de mii de refugiaţi, inclusiv sirieni, care au înfruntat dificultăţi extreme în timpul traversării Ungariei anul trecut şi cei 200.000 de refugiaţi unguri care au fugit din ţară în 1956 şi au primit azil în Occident.

Zoltan Kovács, un purtător de cuvânt al Guvernului, a scris marţi pe blog că "nu, refugiaţii unguri din 1956 nu sunt acelaşi lucru cu migranţii de azi", insistând asupra naţionalităţilor şi motivaţiilor diferite ale migranţilor de anul trecut faţă de ungarii care au fugit din ţară în 1956.

"Cultura acestor migranţi clar nu are nicio legătură cu cultura noastră iudeo-creştină. Putem să ne facem că nu vedem elefantul din cameră şi pretinde că asimilarea lor în Europa nu este o problemă", a scris el.

Însă există unele paralele între filmul lui Laszlo - care spune povestea adevărată a lui Gyorgy Herhoff, un tânăr care a fost eliberat înainte de termen din închisoare după ce a fost condamnat pentru activităţi anticomuniste odată cu izbucnirea Revoluţiei - şi actualul Război din Siria.

În film, Herhoff se opune îndemnului familiei sale de a se alătura celor care fug din calea reprimării sovietice din 1956 şi este ucis pe 4 noiembrie în timp ce luptă împotriva Armatei Roşii la Vermezo, în Budapesta.

UE a condamnat luni campania militară a Rusiei în Siria, subliniind că Moscova s-ar putea face vinovată de crime de război.

În pofida asemănărilor dintre cele două crize ale refugiaţilor, Budapesta a construit o versiune oficială în jurul unor luptători rebeli - ca Herhoff -, care au luat arma în mână în timpul revoltei sângeroase împotriva comunismului şi au ucis 700 de membri ai forţelor sovietice, în pofida diferenţei enorme dintre cele două tabere.

Peste 3.000 de civili au fost ucişi în această revoltă, care a durat 19 zile şi care a fost înăbuşită în sânge de trupele sovietice.

Site-ul 444.hu a anunţat că filmul a primit un premiu în valoare de un milion de forinţi (aproximativ 3.250 de euro) dintr-un buget alocat de Guvern Comisiei însărcinate cu oraganizarea ceremoniilor şi susţinut de Academia Ungară de Artă.

Presa ungară a scris că Laszlo a fost recompensată în cadrul Festivalului Lakitalek, organizat de către Sandor Lezsak, un parlamentar din cadrul Partidului Fidesz al premierului Viktor Orban.

După incidentul de anul trecut, Laszlo şi Osama Abdul Mohsen, în vârstă de 52 de ani, sirianul pe care l-a doborât la pământ, au încercat să-şi vadă mai departe de vieţi.

Într-o scrisoare publicată în Magyar Nemzet, un ziar de dreapta, Laszlo a scris că nu este o "cameramană fără suflet, rasistă şi care loveşte cu piciorul". "Nu merit asta şi nici vânătoarea politică de vrăjitoare împotriva mea, denigrarea şi atât de numeroasele ameninţări".

Mohsen, un antrenor profesionist de fotbal, a declarat pentru CNN că nu-i acceptă scuzele. El s-a mutat la Madrid, unde a început să lucreze la Cenafe, corpul antrenorilor naţionalei spaniole.

Însă el nu s-a bucurat de succesul de care s-a bucurat Laszlo recent.

În weekendul în care soţii Laszlo îşi sărbătoreau premiul, publicaţia El Confidencial a anunţat că Cenafe nu i-a prelungit contractul lui Mohsen, din cauza dificultăţii de a învăţa spaniola. Familia sa se află în continuare în Turcia, mai scrie scrie FT.

Opoziţia ungară a protestat faţă de recompensarea filmului lui Laszlo cu un premiu finanţat din fonduri publice, scrie The Associated Press.

Vicepreşedintele Parlamentului ungar Sandor Lezsak apare în fotografii şi înregistrări video în timp ce o felicită pe Laszlo, potrivit presei locale citate de agenţia americană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.