Fostul ministru USR PLUS al Sănătăţii Vlad Voiculescu a comentat într-o postare pe Facebook decizia PNL de a începe negocierile cu PSD pentru formarea Guvernului, calificând-o drept o ruşine şi o păcăleală ieftină. El susţine că nici nu ştii ce e mai oribil: ”ce a făcut Klaus Iohannis punând la cale toată această nouă Alianţă pentru Ciolan sau ce a făcut PNL păcălind românii să îi voteze ca să scape de PSD”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Ce ruşine! Ce îngrozitoare ruşine! Ce păcăleală ieftină! Nici nu ştii ce e mai oribil: ce a făcut Iohannis punând la cale toată această nouă Alianţă pentru Ciolan sau ce a făcut PNL păcălind românii să îi voteze "ca să scape de PSD"? Avea Iohannis pregătită varianta coaliţiei cu PSD încă din primăvară? Judecând după atitudinea de jupân care nu permite miniştrilor-argaţi să îi iasă din voie, eu cred că da. Reacţiile pe care le-a avut atunci când eu sau Stelian Ion am avut opinii sau acţiuni care nu erau pe placul dumnealui vorbesc de la sine. Am greşit probabil considerând - la fel ca mai toţi cei care au votat "dreapta" în alegeri - că acea coaliţie formată în urma alegerilor este singura posibilă, fiind singura rezonabilă, singura care să respecte votul oamenilor. Pentru Iohannis şi parte din PNL altfel stăteau lucrurile. Uitându-ne acum înapoi e uşor de înţeles de ce încercările noastre de transparentizare, de profesionalizare şi de depolitizare a instituţiilor i-au încurcat teribil”, a scris Voiculescu pe Facebook.
El susţine că ”noua alianţă PSD-PNL+restul” era dorită cu ardoare de mulţi, ”mult mai mulţi decât şi-ar putea imagina orice român care nu a văzut sau nu a avut de-a face cu caracatiţa de interese supra-partinice care într-un fel sau altul profită de banul public sau pe urma unui stat slab şi capturat.”
”Asta a pecetluit PNL astăzi: împărţirea banului public între ei şi PSD, dar mai ales - şi mult mai grav - capturarea şi slăbirea şi mai puternică a tuturor instituţiilor statului. PSD şi PNL de mână cu UDMR ne vor duce din nou către unui fanariotism modern, în care fanarioţii sunt ei şi ai lor - politicieni la butoane, "speciali" şi colaboratorii lor - acoperiţi sau nu”, afirmă fostul ministru în textul postat luni seară pe Facebook.
El susţine că două imagini i-au revenit în minte: prima este cea cu parlamentarii PSD şi PNL ”aplaudând la unison şi cu rânjete generoase” demiterea sa din aprilie - momentul primei clătinări serioase a coaliţiei; a doua imagine e cea a doamnei dr. Andreea Moldovan în maşina din faţa ministerului în timp ce era apostrofată "fă nenorocito!" de către ”starleta porno care a protestat aproape zilnic până în ziua demiterii şi niciodată de atunci”.
”Mi-e teamă pentru România. Mi-e teamă că oricine om de bun simţ care îi va deranja pe politicienii de la butoane, pe "speciali" şi pe colaboratorii lor - acoperiţi sau nu, va fi dat la o parte, în aplauzele şi rânjetele multora şi în ecouri de "fă nenorocito!". Va fi din nou luptă grea şi de uzură. De data asta cu atât mai amară cu cât am crezut că în sfârşit se poate şi altfel, că democraţia în sfârşit poate să funcţioneze şi pentru oameni, nu doar pentru politicieni, pentru speciali şi pentru colaboratorii lor - acoperiţi sau nu”, conchide Voiculescu.

Conducerea PNL a votat luni, în şedinţa Biroului Politic Naţional, începerea oficială a negocierilor cu PSD pentru formarea Guvernului, liberalii dorind ca până la 1 decembrie Executivul să fie învestit, au precizat surse din PNL pentru News.ro. 48 de lideri din BPN au votat în favoarea guvernării alături de social-democraţi şi doar 22 s-au împotrivit. Ulterior, PNL a anunţat printr-un comunicat că, printre principiile pe care PNL le va susţine în negocerile care ar urma să înceapă chiar de marţi, se numără desemnarea unui premier PNL, realizarea reformelor asumate pe tema justiţiei şi închiderea MCV, precum şi respectarea parteneriatului PNL cu preşedintele Klaus Iohannis. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.