Europarlamentarul Virgil Popescu anunţă, miercuri, că a votat pentru modificarea principalelor programe de finanţare ale UE, astfel încât să fie sprijinite mai eficient proiectele din domeniul apărării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Planul ReArm Europe – sprijin pentru securitatea Uniunii Europene! Legislaţia adoptată în Comisia pentru Industrie, Cercetare şi Energie prevede creşterea investiţiilor prin ajustarea unor programe precum: Platforma Tehnologii Strategice pentru Europa (STEP), Orizont Europa, Fondul European de Apărare (EDF), Programul Europa Digitală (DEP) şi Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF). Astfel, fondurile europene vor fi direcţionate mai bine către apărare”, a scris, miercuri, pe Facebook, europarlamentarul Virgil Popescu.

Aceasta precizează că s-a extins definiţia tehnologiilor de apărare pentru a include măsuri de rezilienţă: protecţia infrastructurilor critice, răspunsul la dezastre şi integritatea proceselor electorale.

”Totodată, am propus ca Programul Europa Digitală să sprijine dezvoltarea şi operarea «fabricilor» şi «gigafabricilor» de inteligenţă artificială, cu aplicaţii legate de apărare, pentru a combate mai eficient ameninţările digitale hibride. De asemenea, susţinem finanţarea infrastructurii de transport cu dublă utilizare prin CEF – coridoare de mobilitate militară, lanţuri de aprovizionare cu combustibil şi centre logistice – cu propunerea de a creşte rata de cofinanţare până la 100%, în special pentru proiectele aflate în zone critice şi la frontiere”, a mai transmis Popescu.

Acesta precizează că urmăreşte ca, prin măsurile adoptate, să se întărească securitatea şi să se reducă impactul negativ al războiului de la graniţele noastre.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.