Vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea afirmă, după intervenţia forţelor de ordine la protestele din Franţa, că în luna august, deontologii şi analiştii propagandei acuzau intervenţia jandarmilor din Bucureşti, spunând că nicăieri în lume nu se intervine cu gaze lacrimogene şi întreabă ce au de zis acum cei din opoziţie, "marii deontologi care acuzau jandarmii români", dacă vor face sesizări la ONU sau vor merge să ceară o rezoluţie împotriva Franţei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 "În luna august, deontologii şi analiştii propagandei acuzau intervenţia jandarmilor din Bucureşti, spunând că nicăieri în lume nu se intervine cu gaze lacrimogene şi forţă împotriva unor manifestanţi care spuneau că sunt paşnici. Politicienii opoziţiei, în frunte cu USR şi PNL, acuzau instituţia Jandarmeriei pentru modul în care şi-a făcut treaba. Populismul acestora a făcut ca o acţiune a jandarmilor să fie prezentată în Europa ca fiind un atac nemotivat împotriva cetăţenilor. Iată că azi vedem cum acţionează jandarmii francezi în cazul unei manifestaţii mult mai mari decât cea de la Bucureşti. Ce au de zis acum cei din opoziţie, marii deontologi care acuzau jandarmii români? Vor face sesizări la ONU, vor merge să ceară o rezoluţie împotriva Franţei?", a scris Gerea pe Facebook.

El a spus că aşteaptă cu interes să vadă cum vor cere europarlamentarii PNL, care au votat împotriva României, precum şi Dacian Cioloş şi reprezentanţii USR, demisia lui Emmanuel Macron şi a guvernului francez după violenţele de sâmbătă.

"Aştept ca Monica Macovei, Siegfried Mureşan şi ceilalţi trădători ai intereselor României, care au votat rezoluţia împotriva ţării noastre, să acţioneze la fel şi în cazul altor state. Sau ei sunt mânaţi doar de interesele politice interne?", conchide liderul ALDE.

Peste 400 de persoane au fost rănite, dintre care 14 grav, la protestele organizate începând de sâmbătă dimineaţa în Franţa faţă de creşterea taxelor şi de scăderea puterii de cumpărare.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.