Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, joi seară, că îi este greu să răspundă la întrebarea dacă are încredere în şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, întrucât în ultima perioadă s-au întâmplat lucruri care l-au "dezamăgit un pic". El a explicat că a cerut audit în toate instituţiile din cadrul MAI, iar cel de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă nu a fost finalizat. "E un audit normal, firesc, în orice ţară civilizată şi într-un minister în care eu am preluat o situaţie delicată. Nu am nimic nici cu comandantul Jandarmeriei, eu personal, nici cu cel de la Poliţia de Frontieră, nici cu domnul Arafat, nici cu domnul Ionescu, Popescu sau Georgescu care sunt prin minister în funcţii, dar trebuie să înţeleagă auditul este necesar", a spus el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat, joi seară, la Digi 24, dacă are încredere în Raed Arafat, Marcel Vela a spus: "E o întrebare la care mi-e foarte greu să răspund, pentru că în ultima perioadă s-au întâmplat lucruri care pe mine m-au... nu uimit, să spunem, dezamăgit un pic".

El a explicat că la MAI nu a avut de la cine să preia mandatul, în sensul semnării unui proces-verbal de predare-primire.

"Cum eu nu am avut ministru (...) Ministerul, când eu am ajuns acolo, procedural şi legal a fost condus de secretarul de stat care nu preluase de la şeful lui, ministru interimar - adică Fifor nu a preluat de la Carmen Dan, pe româneşte, şi Chirilă nu a preluat de la Fifor. Eu ca să respect legea şi să fac o linie de demarcaţie între ce a însemnat PSD-ul în ministerul ăsta şi ce înseamnă PNL, nu am altă soluţie decât să fac un audit", a detaliat el

Vela a spus că a făcut prima dată la Jandarmerie acest audit, unde s-a constatat că "se suprapun unele sarcini", astfel că se va face o reorganizare.

"Acum este la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă auditul, va merge Corpul de audit la Poliţia de Frontieră, după care la Poliţia naţională, toate armele. Auditorii sunt un corp de peste o sută de experţi din minister, Direcţia de audit, profesionişti, care verifică achiziţii publice, plăţi din bani publici, organizare de management, facturi achitate sau neachitate", a adăugat ministrul.

El a spus că nici nu a fost terminat auditul "că a ieşit aşa, un val, că ce are Vela cu Arafat, alt val că vreau să-l schimb".

"Nu am declarat niciunde că vreau să-l schimb. Bine, nici domnia sa n-a spus că vrea ministrul să mă schimbe (...) Dar s-a născut pe Facebook, în comentarii politice, în dezbateri că domnul Arafat trebuie evaluat în aur sau nu ştiu ce metale preţioase, că cum îndrăzneşte nu ştiu cine să facă...s-au făcut liste de susţinere a unor suporteri. Am fost anunţat că acum două seri nu ştiu cine vrea să facă un protest, 10 sau 15 persoane s-au organizat să facă un protest. Şi am rămas mirat, adică Jandarmeria nu a făcut nici protest, nici nu s-a dus la televizor să se vaite, Poliţia de Frontieră la fel, auditul nu este finalizat, de ce să perturbăm societatea, să facem aşa o atmosferă neprielnică (...) E un audit normal, firesc, în orice ţară civilizată şi într-un minister în care eu am preluat o situaţie delicată. Nu am nimic nici cu comandantul Jandarmeriei, eu personal, nici cu cel de la Poliţia de Frontieră, nici cu domnul Arafat, nici cu domnul Ionescu, Popescu sau Georgescu care sunt prin minister în funcţii, dar trebuie să înţeleagă auditul este necesar", a afirmat Marcel Vela.

El a spus că a fost interesat de filmul cu intervenţia de la Colectiv şi a cerut să fie verificat dacă este real.

"Am dat copia ce a apărut pe internet la verificat, mi s-a spus oficial că nu poate fi verificată o copie şi că originalul este la Parchet. Dar Parchetul sunt convins că îl va verifica şi vom avea un răspuns pe care îl aşteaptă toţi românii", a susţinut el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.