Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor se reuneşte, luni, la ora 14.00, pe ordinea de zi a şedinţei urmând să se afle şi punctul de vedere al Comisiei pentru Statut, potrivit căruia funcţia de preşedinte al forului este pierdută automat în momentul pierderii susţinerii politice, aşa cum s-a întâmplat cu Valeriu Zgonea, după excluderea din PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

PSD încearcă prin două metode să vacanteze postul de preşedinte al Camerei Deputaţilor: printr-o modificare a Regulamentului forului, prin care grupul care l-a susţinut pe şeful Camerei poate solicita revocarea din funcţie - faţă de prevederea actuală, potrivit căreia doar grupul din care face preşedintele parte poate face acest demers, în condiţiile în care Zgonea este acum parlamentar independent şi nu face parte din niciun grup -, precum şi printr-o interpretare a Statutului, care prevede că orice funcţie devine vacantă în momentul pierderii sprijinului politic, inclusiv cea de preşedinte al forului, şi nu doar cea de şef de comisie de specialitate sau a restului funcţiilor de conducere din Biroul Permanent al Camera Deputaţilor.

În privinţa celei de-a doua căi folosite de social-democraţi, Comisia pentru statut a decis că orice funcţie va fi pierdută automat prin pierderea sprijinului politic, ceea ce s-ar aplica şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, în condiţiile în care până acum aceste prevederi nu erau aplicate primei funcţii din for. Săptămâna trecută, conducerea Parlamentului a discutat acest punct de vedere, hotărând să îl transmisă către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Potrivit secretarului Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici, adresa conducerii celor două Camere va fi discutată în următoarea şedinţă a Biroului Permanent, unde se va lua act direct de faptul că Valeriu Zgonea a pierdut funcţia de preşedinte al forului ca urmare a excluderii din PSD. Această şedinţă este programată pentru ziua de luni, la ora 14.00.

Valeriu Zgonea contestă această interpretare şi dă de înţeles că orice tentativă de schimbare a sa din funcţie necesită un vot în plenul Camerei Deputaţilor.

"Eu sper ca procedurile legale şi constituţionale să fie respectate. Valeriu Zgonea nu e incompatibil, ca să luăm act. Nu există o decizie a instanţei. Din acest punct de vedere, trebuie să respectăm totuşi Constituţia şi Regulamentul. Bănuiesc că sunt suficient de multe minţi luminate în Parlament ca să înţeleagă acest lucru", a spus Zgonea.

Anterior, şeful Camerei a dat afirmat că ia în calcul atacarea decizie în contencios administrativ, în cazul în care PSD încearcă schimbarea sa din funcţie pe această interpretare a statutului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.