Reprezentanţii USR PLUS susţin eliminarea tarifelor de roaming cu Republica Moldova, afirmând că acestea "pot fi considerate exorbitante, nedrepte şi chiar discriminatorii". "La următoarea şedinţă comună între guvernele de la Chişinău şi Bucureşti, eliminarea tarifelor de roaming poate deveni o realitate. Pentru a duce la bun sfârşit această iniţiativă, nu este nevoie decât de voinţă politică din partea decidenţilor şi de ancorare în realitate din partea operatorilor de telefonie mobilă", afirmă deputatul USR PLUS Iulian Lorincz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ultimii ani au adus o intensificare a legăturilor directe dintre România şi Republica Moldova, iar după rezultatele alegerilor de duminică nu putem spera decât la o amplificare a acestora pe măsură ce Republica Moldova parcurge drumul european. Conform ultimelor estimări oficiale, avem circa 274.000 de cetăţeni români cu domiciliul în Republica Moldova şi peste 642.000 de cetăţenii redobândite de românii moldoveni de peste Prut în ultimii 20 de ani", arată reprezentanţii USR PLUS.

Conform sursei citate, în acest context, dar şi întrucât România continuă să fie principalul partener comercial al Republicii Moldova, a crescut constant numărul convorbirilor telefonice dintre cetăţenii celor două ţări şi va creşte în continuare, situaţie în care devine cu atât mai important subiectul tarifelor de roaming, "care pot fi considerate exorbitante, nedrepte şi chiar discriminatorii".

Deputatul USR PLUS de Diaspora Iulian Lorincz a adresat, prin urmare, o întrebare Guvernului României pentru a afla dacă ideea eliminării tarifelor de roaming se mai găseşte pe agenda discuţiilor bilaterale purtate între Bucureşti şi Chişinău şi dacă această temă va fi luată în considerare la următoarea şedinţă comună cu Guvernul Republicii Moldova.

"România a rămas, în cea mai mare parte, fără tarife de roaming cu Uniunea Europeană, iar includerea Republicii Moldova în rândul ţărilor unde se va putea vorbi fără a fi suprataxat este o idee de proiect bilateral strategic esenţial de interconectare informaţională şi comunicaţională cu România. La următoarea şedinţă comună între guvernele de la Chişinău şi Bucureşti, eliminarea tarifelor de roaming poate deveni o realitate. Pentru a duce la bun sfârşit această iniţiativă, nu este nevoie decât de voinţă politică din partea decidenţilor şi de ancorare în realitate din partea operatorilor de telefonie mobilă din România şi Republica Moldova”, a susţinut deputatul USR PLUS Iulian Lorincz.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.