Preşedintele USR, Dominic Fritz, a anunţat vineri că formaţiunea nu susţine învestirea Cabinetului Eugen Tomac. ”Un guvern tehnocrat ar fi nefuncţional, dintr-un motiv simplu, faptul că nimeni nu răspunde cu adevărat pentru decizii”, a afirmat Fritz. ”USR e pregătit pentru a guverna responsabil alături de parteneri de încredere. Dacă nu găsim susţinere, trebuie să ne întoarcem la cetăţeni şi să-i lăsăm pe ei să decidă, prin alegeri anticipate”, a mai declarat Fritz.
"Acum o săptămână, USR a anunţat că va avea discuţii deschise cu premierul desemnat pe baza principiilor pe care le-am anunţat deja înaintea moţiunii de cenzură. Deşi atunci unii ne-au criticat pentru această deschidere, mi s-a părut important ca propunerea preşedintelui să fie cântărită cu mare responsabilitate şi seriozitate. Astăzi, după o săptămână de deliberări interne, de discuţii cu Eugen Tomac şi de multe conversaţii cu cetăţenii în toate judeţele României, USR a ajuns la concluzia că nu putem susţine această soluţie. Tocmai am consemnat această decizie printr-un vot în Comitetul Politic şi votul a fost clar", a declarat, vineri, Dominic Fritz.
Preşedintele USR a anunţat că decizia a fost luată cu votul a "peste 90% din membrii Comitetului Politic, care cuprinde peste 150 de membri USR".
"Concluzia noastră este că un guvern tehnocrat ar fi nefuncţional, dintr-un motiv simplu: faptul că nimeni nu răspunde cu adevărat pentru decizii nu va pune capăt crizei, ci va adânci doar haosul", a mai declarat Fritz.
Potrivit acestuia, USR nu a luat o decizie împotriva persoanei Eugen Tomac şi nici împotriva preşedintelui Nicuşor Dan.
"Astăzi avem obligaţia de a fi sinceri cu noi înşine şi cu cetăţenii (…) Un guvern tehnocrat ar fi o soluţie de a masca un adevăr simplu: PSD doreşte să fie în barcă şi cu AUR, şi cu o majoritate pro-europeană. Doreşte să fie la putere, dar fără să-şi asume nimic. Într-un guvern tehnocrat nimeni n-ar mai şti cine dă comandă şi cine plăteşte", a adăugat Fritz.
Cu o zi în urmă şi PNL a anunţat că nu va vota învestirea Guvernului propus de Eugen Tomac.
În cursul zilei de vineri, premierul desemnat a trimis partidelor lista cu persoanele care ar urma să facă parte din Guvern.
Care este aritmetica parlamentară
PSD - 128 de parlamentari
AUR - 90 de parlamentari
PNL - 76 parlamentari
USR - 59 de parlamentari
UDMR - 31 de parlamentari.
Minorităţile - 17 parlamentari.
Uniţi pentru România - 14 membri
Grupul S.O.S. România - 15 membri
Neafiliaţi - 15 deputaţi şi 8 senatori
Grupul Pace-Întâi România - 11 senatori




























