Uniunea Salvaţi România a transmis, luni, o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis în care îşi exprimă încrederea că acesta va numi în funcţiile de miniştri doar persoane care respectă criteriile de integritate şi profesionalism necesare îndeplinirii cu demnitate şi eficienţă a mandatelor ce le vor fi încredinţate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Stimate Domnule Preşedinte al României, România a traversat anul acesta mai multe crize politice care au avut la origine încercarea partidului de guvernământ de a-şi apăra politicienii suspectaţi pentru corupţie. Numirea unor miniştri a căror integritate este pusă sub semnul întrebării de justiţie şi de opinia publică, în locul unor miniştri care au plecat din Guvern din cauza aceloraşi probleme, ar reprezenta focarul crizei următoare”, se arată în scrisoarea USR.

USR susţine că România are nevoie de demnitari integri şi competenţi care să lucreze în folosul cetăţenilor şi pentru dezvoltarea ţării, în condiţii de stabilitate politică.

”Numirea în Guvern a unor politicieni cu probleme de integritate transmite un semnal negativ către societate care va înţelege că meritele profesionale şi cinstea sunt facultative pentru obţinerea unor înalte poziţii în stat. Acesta este unul dintre motivele principale pentru care românii oneşti şi competenţi aleg să părăsească ţara, descurajaţi de ascensiunea unor persoane pe alte criterii decât meritul. Mulţi îţi vor pierde încrederea în instituţiile statului şi în viitorul României ca stat modern şi european în care primează valoarea şi nu apartenenţa la un clan familial sau politic”, continuă semnatarii.

”Credem că este responsabilitatea noastră, a forţelor reformatoare din societate, să spunem nu acestor practici care amintesc de premodernitate şi nu au nicio legătură cu acea Românie spre care aspirăm. În acest context, domnule Preşedinte, ne exprimăm încrederea că veţi numi în funcţie doar persoane care respectă criteriile de integritate şi profesionalism necesare îndeplinirii cu demnitate şi eficienţă a mandatelor ce le vor fi încredinţate”, arată USR în finalul scrisorii.

Propunerile de numire a noilor miniştri votaţi săptămâna trecută de conducerea PSD - Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale, Felix Stroe, ministru al Transporturilor şi Marius Nica, ministru delegat pentru Fodurile Europene - au ajuns, luni, la Palatul Cotroceni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.