Pentru a doua oară în decurs de doar câteva luni, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fugit de la dezbaterea moţiunii simple depuse împotriva lui, a transmis USR, într-un comunicat de presă. Mai mult de atât, coaliţia PSD-PNL a refuzat propunerea USR ca dezbaterea moţiunii să fie reprogramată pentru ziua de miercuri. În acest fel, „moţiunea simplă depusă de USR are şanse minime să fie dezbătută în această sesiune parlamentară”, adaugă sursa citată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Ministrul Virgil Popescu a fugit iar de moţiunea simplă depusă de USR, moţiune care trebuia să fie dezbătută astăzi şi votată miercuri. Evident, acesta a fost planul de la început, să-l scape pe atât de incompetentul ministru al Energiei de întrebările noastre, să nu fie nevoit să dea explicaţii cetăţenilor de la tribuna Parlamentului. E frumos aşa, domnule Ciucă? E bine aşa, pe stabilitate, domnule Iohannis?”, a declarat Ionuţ Moşteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaţilor, conform sursei menţionate.
 
„Solicităm ca Virgil Popescu să plece. Este un ministru de trei ani în funcţie şi pur şi simplu a distrus acest domeniu. Am văzut că şi PSD, deci partenerul principal în această coaliţie, reclamă lipsa de performanţă a acestui ministru. Or nu înţeleg ce mai aşteaptă ca să-l schimbe”, precizează şi Cătălin Drulă, preşedintele USR.
 
Moţiunea simplă intitulată „Virgil Popescu trebuie să plece. Românii aşteaptă soluţii” era programată spre dezbatere în şedinţa de astăzi a plenului, începând cu ora 17.30. Doar că, în aceeaşi zi, ministrul Energiei a trimis înştiinţare către conducerea Camerei potrivit căreia fix de astăzi, 27 iunie, este plecat la o reuniune a miniştrilor Energiei din Uniunea Europeană.
 
În aceste condiţii, Ionuţ Moşteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaţilor, a solicitat în Comitetul liderilor ca dezbaterea şi votul asupra moţiunii simple să fie amânate pentru ziua de miercuri, 29 iunie, astfel încât ministrul Energiei să aibă posibilitatea să răspundă acuzaţiilor formulate de USR prin instrumentul democratic al moţiunii simple. Liderii PSD şi PNL au refuzat însă solicitarea.
 
„În acest fel, moţiune USR nu va fi dezbătută nici astăzi, nici marţi, nici miercuri, trei zile în care Camera Deputaţilor are programate şedinţe de plen. Cel mai probabil nu va fi dezbătută până la finalul acestei sesiuni parlamentare, urmând ca subiectul dezbaterii să fie reluat de abia la toamnă. Pentru că aşa vor PSD şi PNL, partidele care îl ţin pe Virgil Popescu în funcţie, în ciuda mandatului dezastruos al acestuia. Incompetenţa acestuia a dat peste cap atât sectorul energetic şi întreprinzătorii, cât şi pe românii forţaţi să scoată din buzunar sume tot mai mari pentru a plăti facturile la energie electrică şi gaze. Iar PSD şi PNL continuă să îl ţină în braţe pentru că nu dau doi bani pe problemele reale ale românilor!”, mai indică sursa amintită.
 
Virgil Popescu a înştiinţat Biroul permanent al Camerei Deputaţilor că nu va putea participa la dezbaterea din plenul de luni, de la ora 17.30, a moţiunii simple depusă de USR împotriva sa, deoarece se va afla la Luxemburg pentru a lua parte la reuniunea Consiliului TTE – miniştrii Energiei din Uniunea Europeană. Votul pe moţiune urmează să fie dat în plenul de miercuri al Camerei.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.