Preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, deputatul USR Iulian Bulai, a invitat jurnalişti de investigaţie şi reprezentanţi ai organizaţiilor de profil la o discuţie pe tema intimidărilor la care sunt supuşi, a încercărilor de muşamalizare a anchetelor jurnalistice în curs şi a protecţiei de care trebuie să beneficieze. Evenimentul va avea loc miercuri, la Parlament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat oficial al USR, dezbaterea organizată miercuri, 6 aprilie, de la ora 15.00, în Sala „Hortensia Papadat-Bengescu” a Comisiei pentru cultură şi cu participarea membrilor acestei comisii.
 
Dezbaterea are drept punct de plecare cazul recent al jurnalistei Emilia Şercan, dar vor fi abordate toate cazurile similare, fiind vorba de un fenomen care ia amploare, se mai menţionează în comunicat. 
 
Jurnalista Emilia Şercan a acuzat luni că autorităţile statului au orchestrat o operaţiune de kompromat împotriva sa după ce a dezvăluit că teza premierului Nicolae Ciucă este plagiată, iar acum încearcă să muşamalizeze această acţiune. Ea afirmă că în decurs de o lună a fost vizată de trei acţiuni distincte de ameninţare, defăimare şi intimidare şi că una dintre acestea a fost făcută, potrivit probelor pe care le deţine, cu complicitatea unor persoane din instituţii ale statului.

În replică, IGPR a precizat că două dintre dosarele penale referitoare la violarea vieţii private deschise ca urmare a plângerilor depuse de jurnalistă, dosare pentru care a fost extinsă urmărirea penală şi pentru acces ilegal la un sistem informatic, au fost reunite şi preluate de Parchetul Tribunalului Bucureşti. La acest moment, la nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, există în lucru doar dosarul penal referitor la ameninţare, sub supravegherea procurorului. "În prezent, se aşteptă un răspuns, într-un ordin european de anchetă, vital pentru continuarea activităţilor procedurale", subliniază IGPR.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.