Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat luni, că în conducerea PSD s-a agreat ideea ca amnistia şi graţierea să fie ultima soluţie pentru corectarea unor abuzuri, el explicând însă că, dacă vor exista alte opţiuni, vor fi aplicate acelea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tudorel Toader a explicat că la Consiliul Naţional al PSD de duminică "nu s-a pus problema unui vot, nu s-a pus problema unei decizii".

Conform lui Toader, în Consiliu s-a spus că, dacă există alte soluţii legislative de îndreptare a abuzurilor comise, "evident şi normal" s- a exprimat acordul  cu respectivele soluţii.

"Dacă nu, s-a agreat ideea ca amnistia, graţierea să fie ultima soluţie de îndreptare a abuzurilor", a spus Toader.

El a explicat că abia într-o astfel de situaţie se poate discuta de etapa a doua, când va trebui văzut care sunt criteriile de referinţă - natura faptei, gravitatea faptei, dacă problema ţine de pedeapsa aplicată.

Toader a evitat, duminică, după Consiliul Naţional al PSD, să dea un răspuns clar privind adoptarea ordonanţei de urgenţă privind amnistia şi graţierea, spunând că va reflecta pe acest subiect. "Când voi avea un răspuns structurat, atunci vi-l voi oferi", a spus el, în pofida insistenţelor jurnaliştilor.

Întrebat despre informaţiile conform cărora o ordonanţă privind amnistia şi graţierea ar urma să fie adoptată până în 15 ianuarie, Toader a spus: "Am citit şi eu acuma pe internet că port discuţii foarte avansate să mă fac europarlamentar. Categoric nu".

Rugat să nu schimbe subiectul, el a afirmat: "Concret, când voi avea ce să vă spun, sigur vă voi comunica. În rest, dacă cineva, spre exemplu, v-a spus că a discutat cu mine, dacă cineva v-a spus că s-a elaborat, întrebaţi pe autorii afirmaţiilor".

Întrebat dacă nu ştie nimic de acest proiect privind amnistia şi graţierea, Toader a spus: "Întrebaţi-i pe cei care v-au spus".

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că nu se teme să vorbească despre amnistie şi graţiere, deşi aceste cuvinte parcă ar fi o blasfemie în Româia. ”Nu mai ezitaţi. Nu ştiu când, nu ştiu cum, dar PSD-ALDE are şi această obligaţie”, a spus Dragnea, în şedinţa de duminică a Consiliului Naţional al PSD.

Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, la Consiliul Naţional al PSD, că ”este bine să respectăm legea”, dar susţine că mii de persoane au fost condamnate pe nedrept, pe baza unui ”sistem nedrept condus de Băsescu Traian şi de camarila lui”. ”Eu, ca cetăţean al acestei ţări, vă rog şi vă încurajez la modul cel mai sincer să facem dreptate şi anume să vă folosiţi prevederea constituţională şi să daţi ceea ce este normal, anume aministia şi graţierea în România anului 100”, a spus Oprişan.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.