Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, la şedinţa solemnă a Parlamentului care marchează împlinirea a 30 de ani de la Revoluţie, că au fost diferite iniţiative pentru a comemora evenimentele, dar "cu un singur lucru am rămas datori: nu am aflat adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în timpul revoltei anticomuniste din 1989". "Statul român a întârziat nepermis de mult aflarea adevărului, iar aceasta este o piatră de încercare pentru justiţia română", a spus Iohannis. Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit luni, într-o şedinţă solemnă pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la Revoluţie, fiind prima dată când parlamentarii comemorează evenimentele din decembrie 1989 la momentul începerii acestora la Timişoara.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Meleşcanu: Am preţuit mai mult decât orice ideea de libertate, de egalitate de şanse şi de prosperitate şi am dorit să construim o societate democratică cu o economie de piaţă liberă
CITEȘTE ȘI Ciolacu: Apărarea idealurilor Revoluţiei a devenit un concept extrem de abstract pentru mulţi dintre cei care nu au absolut nici o amintire din comunism sau din decembrie '89

UPDATE - Iohannis a afirmat, luni, în discursul ţinut la şedinţa solemnă a Parlamentului, că după 1990 au existat iniţiative prin care a fost onorată memoria celor care şi-au dat viaţa în decembrie 1989: s-au denumit străzi, s-au construit monumente, s-au organizat evenimente.

CITEȘTE ȘI Tăriceanu: Am eşuat în a ţine nomenclatura comunistă departe de conducerea statului şi, mai grav, am eşuat în a ţine fosta securitate departe de pârghiile puterii / Cel mai grav este că eşuăm în fiecare zi în a ţine naţiunea unită
CITEȘTE ȘI Orban, la şedinţa solemnă a Parlamentului: Gloanţele nu pot ucide speranţele, ideile, dorinţa de libertate, nu pot lupta împotriva conştiinţei unui întreg popor

"Cu un singur lucru am rămas însă datori: nu am aflat adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în timpul revoltei anticomuniste din 1989. Jerta şi sacrificiul românilor care au stat cu piepturile goale în faţa gloanţelor, a tancurilor şi a celor mai îngrozitoare forme de tortură nu pot rămâne fără răspuns la întrebrările fundamentale care vizează Revoluţia", a spus Iohannis.

El a adăugat că "statul român a întârziat nepermis de mult aflarea adevărului, iar aceasta este o piatră de încercare pentru justiţia română".

CITEȘTE ȘI Liderul deputaţilor PSD: Comunismul continuă să trăiască prin cei care nu înţeleg că democraţia înseamnă mai mult decât o sumă de sloganuri enunţate solemn, democraţia înseamnă să respecţi regulile

Klaus Iohannis a mai spus că aflarea adevărului e o necesitate pentru victime şi urmaşii lor, pentru români, pentru viitorul nostru comun.

"O democraţie veritabilă este construită pe bazele adevărului şi ale dreptăţii, iar această restanţă majoră a justiţiei române reprezintă o fantomă care ne va urmări multă vreme de acum încolo. Aşadar justiţia trebuie să stabilească adevărul şi să îi tragă la răspundere pe cei vinovaţi", a susţinut el.

”Doar împreună vom reaşeza valorile în societatea noastră! În ultimii ani, tentativele disperate ale unor politicieni de a promova cultura minciunii şi de călca în picioare principiile şi valorile europene au eşuat lamentabil. Folosind un drept câştigat prin sânge, votul, românii au trasat clar direcţia pe care ţara noastră trebuie să o urmeze. Este un drum de la care nu avem voie să ne mai abatem!”, a declarat preşedintele Iohannis.

- Această şedinţă comemorativă are o semnificaţie simbolică, fiiind pentru prima dată când Parlamentul României comemorează Revoluţia din 1989 la data începerii acesteia la Timişoara şi nu la data evenimentelor care au urmat la Bucureşti.

Mai iau cuvântul preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, premierul Ludovic Orban, secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, dar şi reprezentanţii grupurilor parlamentare. 

Au mai fost invitaţi la eveniment membrii Guvernului, foştii preşedinţi ai României, reprezentanţii Casei Regale, reprezentanţi ai bisericilor, preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu şi preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război.

 

 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.