Componenţa Executivului condus de Nicolae Ciucă şi programul de guvernare al noii coaliţii PNL-PSD-UDMR vor fi depuse, marţi, în Parlament, urmând a se stabili calendarul audierii miniştrilor propuşi şi votul în plenul reunit al celor două Camere, care va fi cel mai probabil joi. PSD a anunţat iniţial că va prezenta oficial programul de guvernare, la ora 18.00, la Parlament, ulterior evenimentul fiind amânat pentru miercuri, la ora 19:00. În cursul dimineţii, social-democraţii se reunesc într-o altă şedinţă a Consiliului Naţional, pentru a definitiva propunerea de vicepremier PSD şi secretarul general al Guvernului. Şedinţa, însă, nu s-a concretizat cu o decizie, motiv pentur care depunerea listei Guvernului, aşteptată în prima parte a zilei, a fost amânată pentru după-amiază.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat validează lista miniştrilor PSD din Cabinetul condus de Nicolae Ciucă. Mai sunt două restanţe, vicepremierul PSD şi secretarul general al Guvernului. Marcel Ciolacu a anunţat că va lua o decizie, în privinţa celor două nume şi o va anunţa marţi. O primă şedinţă pe această temă s-a încheiat fără niciun rezultat. În partid au fost nemulţumiri legate de postul de vicepremier, care ar urma să fie deţinut de Sorin Grindeanu, propus la Ministerul Transporturilor. Gabriela Firea a transmis în partid că nu este mulţumită de ministerul Familiei şi ar dori postul de vicepremier fără portofoliu.

Marcel Ciolacu a anunţat, luni seară, că el este cel care va decide cine deţine această funcţie care, în structura Guvernului, aparţine preşedintelui PSD, dar pe care el nu o doreşte. Preşedintele PSD îşi va depune candidatura pentru şefia Camerei Deputaţilor. 

Iniţial, PSD a anunţat că marţi seară va prezenta, la Parlament, la ora 18.00, programul de guvernare al noului Guvern, evenimentul fiind amânat pentru miercuri, la ora 19:00. 

După depunerea listei Guvernului şi a programului de guvernare în Parlament, se va stabili calendarul audierii miniştrilor şi votul din plenul reunit, care va fi joi. 

Atât PSD, cât şi PNL au validat lista miniştrilor propuşi. 

Miniştrii propuşi de PSD: 

  • Ministerul Finanţelor - Adrian Câciu 

  • Ministerul Apărării - Vasile Dîncu 

  • Ministerul Economiei - Marius Humelnicu 

  • Ministerul Tineretului şi Familiei - Gabriela Firea 

  • Ministerul Transporturilor - Sorin Grindeanu 

  • Ministerul Agriculturii - Adrian Chesnoiu 

  • Ministerul Sănătăţii - Alexandru Rafila 

  • Ministerul Muncii - Marius Budăi 

  • Ministerul Culturii - Lucian Romaşcanu 

Miniştrii propuşi de PNL: 

  • Ministerul Justiţiei - Cătălin Predoiu

  • Ministerul Fondurilor Europene - Dan Vîlceanu

  • Ministerul Energiei- Virgil Popescu

  • Ministerul de Interne- Lucian Bode

  • Ministerul de Externe- Bogdan Aurescu

  • Ministerul Educaţiei - Sorin Cîmpeanu

  • Ministerul Digitalizării - Florin Roman

  • Ministerul IMM-urilor şi Turismului - Constantin Cadariu

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.