Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a transmis, joi seară, că schimbarea oricui ministru este responsabilitatea premierului, dar în acest moment nu s-a pus în discuţie acest lucru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a transmis, joi seară, precizări, ”în urma apariţiei unor speculaţii privind ipoteza schimbării unui membru al Guvernului”.  

”Schimbarea unui ministru este responsabilitatea prim-ministrului şi nu a fost pus în discuţie un astfel de subiect”, a transmis, joi seară, Dan Cărbunaru.  

Surse politice citate de Antena 3 susţin că PNL vrea să propună în coaliţie remanierea ministrului Muncii, Marius Budăi, care insistă cu declaraţii referitoare la creşterea pensiilor şi renegocierea procentului din PNRR alocat acestora. Liderul partidului Florin Cîţu a precizat joi că evaluarea miniştrilor este atributul premierului.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.