Guvernul a anunţat, marţi, de la ora 12.00, consultări ale premierului Nicolae Ciucă cu reprezentanţii sindicatelor din educaţie. La ora 15.00, şeful Executivului va avea consultări cu reprezentanţii sindicatului SANITAS. Ambele consultări vor avea loc la Palatul Victoria, potrivit Executivului. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat, pentru News.ro, că nu a fost invitat la noi consultări cu primul ministru Nicolae Ciucă. ”Am aflat şi noi din presă că pe agenda premierului e prinsă o consultare cu liderii sindicatelor din educaţie”, a precizat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Marius Nistor a afirmat că este ”falsă” informaţia conform căreia a fost invitat a consultări cu premierul. 

”Nu ştim nimic. Am aflat şi noi din presă că pe agenda premierului e prinsă o consultare cu liderii sindicatelor din educaţie”, a declarat, marţi, Marius Nistor pentru News.ro. 
 
Întrebat dacă va merge la discuţii cu oficialii guvernamentali în situaţia în care va fi invitat la consultări, în ultimul moment, liderul Federaţiei ”Spiru Haret” a răspuns: ”Dacă colegii din Piaţa Victoriei îmi vor permite acest lucru, voi merge”. 
 
El a precizat că angajaţii din sistem nu renunţă la revendicările lor.
 
”Nu cred că în momentul de faţă se pune problema renunţării la ceva”, a adăugat reprezentantul angajaţilor din învăţământ.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Executivul a transmis marţi programul premierului Nicolae Ciucă în care apar consultări cu sindicatele din educaţie şi sănătate. 

Astfel, la ora 12.00 vor avea loc consultări cu sindicatele din educaţie şi la ora 15.00 cu sindicatul SANITAS. 

Sindicaliştii din Educaţie organizează marţi un nou protest în Bucureşti, urmând a picheta sediul Guvernului. Ca şi data trecută, sindicaliştii vor mărşălui pe străzile Capitalei, Brigada Rutieră a Capitalei anunţând restricţii de trafic pentru derularea manifestării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.