Consiliul Superior al Magistraturii a avizat favorabil, în şedinţa de vineri, proiectul de desfiinţare a Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie propus de Ministerul Justiţiei. Ministrul Cătălin Predoiu a salutat decizia şi a anunţat că va lucra cu reprezentanţii CSM ”pentru adoptarea cât mai rapidă, în acest an, a proiectelor legilor Justiţiei şi abordarea celorlalte probleme stringente”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: Proiectul de lege avizat de CSM prevede, la primul articol, că ”Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, denumită în continuare Secţia, se desfiinţează”.  

”Cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul Secţiei se transmit pe cale administrativă, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor competente potrivit art. 3, care continuă soluţionarea acestora”, se maia aratî în document.  

Potrivit proiectului de lege, cauzele soluţionate ale căror dosare se află în arhiva Secţiei se transmit pe cale administrativă în termen de 180 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor competente potrivit.  

”Soluţiile de clasare, de renunţare la urmărirea penală şi de trimitere în judecată dispuse de procurorii Secţiei, care nu au făcut obiectul controlului ierarhic anterior intrării în vigoare a prezentei legi, sunt supuse de la data desfiinţării Secţiei controlului exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, se mai arată în proiect.  

”Căile de atac declarate de Secţie pot fi retrase numai de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, se mai arată în lege.  

Actul normativ are prevederi şi cu referire la schema de personal a SIIJ.  

”Posturile aflate în schema de funcţii şi de personal a Secţiei la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi se preiau de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică. Începând cu data desfiinţării Secţiei, procurorii din cadrul acesteia, inclusiv cei cu funcţii de conducere, revin la parchetele de unde provin sau la parchetele unde au promovat în condiţiile legii pe perioada desfăşurării activităţii în cadrul Secţiei. De la data revenirii la parchetul de unde provin ori la parchetele unde au promovat în condiţiile legii, procurorii care au activat în cadrul Secţiei îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, pe perioada desfăşurării activităţii în cadrul secţiei”, se mai arată în lege.  

Documentul prevede şi competenţele diferitor instanţe. 

”De la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt de competenţa Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi infracţiunile săvârşite de judecătorii şi procurorii, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe”, se mai arată în document.  

”De la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt de competenţa parchetului de pe lângă curtea de apel şi infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii, tribunale, tribunale militare şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe”, se mai arată în document.  

Pentru aceste infracţiuni urmărirea penală se efectuează de procurori anume desemnaţi de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la propunerea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru o perioadă de patru ani, potrivit procedurii prevăzute de prezenta lege.  

Potrivit proiectului, pot fi desemnaţi să efectueze urmărirea penală în cauzele prevăzute la art. 3 alin. (1) procurori care îndeplinesc următoarele condiţii: 

a) au grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; 

b) au o vechime de cel puţin 15 ani în funcţia de procuror;  

c) au calificativul “foarte bine” la ultimele 2 evaluări profesionale şi nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani; 

d) au o conduită morală ireproşabilă;  

e) au o experienţă profesională semnificativă în supravegherea sau efectuarea urmăririi penale. 

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii propune procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorii care vor efectua urmărirea penală.  

Pot fi desemnaţi să efectueze urmărirea penală în cauzele prevăzute la art. 3 alin. (2) procurori care funcţionează în cadrul secţiilor de urmărire penală ale parchetelor de pe lângă curţile de apel şi care îndeplinesc următoarele condiţii:  

a) au o vechime de cel puţin 12 ani în funcţia de procuror; 

b) au calificativul “foarte bine” la ultimele 2 evaluări profesionale şi nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani; 

c) au o conduită morală ireproşabilă; 

d) au o experienţă profesională semnificativă în supravegherea sau efectuarea urmăririi penale. 

 

ŞTIRE INIŢIALĂ: Plenul CSM a avut, vineri, pe ordinea de zi avizarea proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. 

Dezbaterile intense au durat câteva ore, iar la final CSM a avizat favorabil proiectul.  

”Salut votul dat, astăzi, în Consiliul Superior al Magistraturii, pentru avizarea favorabilă a proiectului de Lege pentru desfiinţarea SIIJ! Mulţumesc tuturor membrilor CSM, indiferent de poziţiile exprimate şi votul acordat, pentru participarea la dezbatere şi procedura de vot. Voi continua să lucrez cu Consiliul pentru adoptarea cât mai rapidă, în acest an, a proiectelor legilor Justiţiei şi abordarea celorlalte probleme stringente aflate pe agenda Justiţiei. Nu în ultimul rând, mulţumesc aparatului tehnic al Ministerului Justiţiei pentru eforturile depuse, ca întotdeauna”, a transmis ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.  

Anterior, în cadrul şedinţei, Predoiu a precizat că a găsit o cale de a atinge obiectivul principal, care este desfiinţarea Secţiei Speciale, pentru că nu se poate aştepta ”un miracol ca toată lumea să fie de acord”.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.