Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, la începutul şedinţei de Guvern, reformarea din temelii a întregului sistemul de asistenţă socială şi a precizat că vor fi înăsprite criteriile de acreditare. El a explicat că licenţa provizorie se reduce de la 12 luni la trei luni şi vor fi introduse controale inopinate. “În premieră, introducem sancţiuni penale pentru încălcările din legislaţie”, a adăugat el. Ministerul Muncii a precizat că printre modificări se numără introducerea conceptul de ”client misterios” şi înfiinţarea registrului naţional electronic de evidenţă a persoanelor beneficiare de servicii sociale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse au iniţiat modificarea legislaţiei privind asistenţa socială din România, după cazurile deosebit de grave descoperite în ultimele luni, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Muncii.
 
Modificările au fost prezentate în primă lectură în timpul şedinţei de Guvern de vineri.
 
Conform sursei citate, principalele modificări sunt:

- Niciun serviciu social nu va mai putea funcţiona, nici măcar provizoriu, fără controlul în teren al inspectorilor sociali;

- Va fi înfiinţat registrul naţional electronic de evidenţă a persoanelor beneficiare de servicii sociale şi revizuit registrul electronic unic al serviciilor sociale, astfel inspectorii care fac verificările din teren vor avea, în timp real, toate datele necesare;

- Se introduc controalele inopinate pentru ca furnizorii de servicii sociale să respecte drepturile beneficiarilor în permanenţă, nu doar atunci când sunt în procedura de obţinere a acreditării sau a licenţei de funcţionare;

- Este introdus conceptul de „client misterios”. Voluntarii contractaţi de Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială vor putea fi prezenţi în aceste centre. În baza constatărilor sunt iniţiate controalele în teren ale inspectorilor;

- Se introduc sancţiuni penale pentru încălcările noii legislaţii, iar amenzile cresc de cinci ori, respectiv până la 100.000 de lei. Cele mai mari sancţiuni sunt aplicate în cazul în care centrul funcţionează fără licenţă sau în cazul în care este refuzat accesul inspectorilor sociali aflaţi în misiune de control;

- Doar întreprinderile de economie socială, ONG-urile, cultele recunoscute de lege şi instituţiile statului vor mai furniza astfel de servicii. Entităţile înfiinţate în scopul obţinerii de profit nu mai pot oferi servicii sociale;

- Furnizorii de servicii sociale vor fi consiliaţi gratuit de către reprezentanţii ANPIS astfel încât să cunoască toate obligaţiile pe care le au potrivit legislaţiei.

”Toate modificările propuse cadrului legislativ din domeniul asistenţei sociale au avut în vedere preocupările pentru respectarea şi protejarea intereselor persoanelor beneficiare ale acestui sistem, consolidarea rolului inspectorului social, sancţionarea exemplară a abaterilor şi, nu în ultimul rând, parteneriatul nostru cu societatea civilă”, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

Proiectul de lege este publicat pe site-ul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi poate fi consultat aici.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Marcel Ciolacu a declarat vineri, la începutul şedinţei de Guvern, că pe ordinea de zi se află în dezbatere Legea pentru modificarea şi completarea legislaţiei privind asistenţa socială.
 
“Cum am promis, începem să reformăm din temelii întregul sistem de asistenţă socială, iar acesta este primul pas. Prin noul cadru legislativ, cu certitudine cazuri precum cele ale azilelor groazei din ultimele luni nu vor mai putea exista. Noua lege vine cu schimbări majore. Au fost înăsprite criteriile de acreditare şi licenţiere a serviciilor sociale. Nu mai permitem funcţionarea vreunui centru social fără o vizită în teren a specialiştilor în cel mult 15 zile de la transmiterea cererii de licenţiere. Licenţa provizorie se reduce de la 12 luni la trei luni şi, de asemenea, introducem controale inopinate. Pentru că furnizorii trebuie să respecte constant legea, nu doar când se licenţiază”, a explicat Ciolacu.
 
El a anunţat că vor fi introduse şi sancţiuni penale. 
 
“În premieră, introducem sancţiuni penale pentru încălcările din legislaţie, iar amenzile cresc până la 100.000 de lei. Aş dori să o felicit pe doamna ministru Bucura-Oprescu şi sunt ferm convins că, în afară de susţinerea mea, are susţinerea întregului cabinet”, a transmis Marcel Ciolacu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.