Judecătorii CCR au respins, miercuri, ca neîntemeiată, sesizarea USR, Forţei Dreptei, semnată şi de către deputaţii Dan Vîlceanu şi Gheorghe Pecingină, care atunci erau la PNL, pe pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea şi au decis că legea este constituţională. Astfel, Curtea a constatat că „angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege a vizat un scop unic şi unitar, respectiv creşterea veniturilor la bugetul public naţional şi reducerea cheltuielilor statului”. Legea merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis, după publicarea motivării CCR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - „În esenţă, Curtea a constatat că angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege a vizat un scop unic şi unitar, respectiv creşterea veniturilor la bugetul public naţional şi reducerea cheltuielilor statului. În cadrul examenului de constituţionalitate, sub aspect extrinsec, s-a conchis că procedura de adoptare a legii prin angajarea răspunderii Guvernului a respectat exigenţele Constituţiei şi ale jurisprudenţei Curţii Constituţionale. De asemenea, sub aspect intrinsec, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate în mod punctual de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate au fost adoptate în marja de apreciere şi de oportunitate de care legiuitorul dispune în materie financiar-fiscală”, arată comunicatul de presă al CCR.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache, a declarat după şedinţă că în urma analizei, ”CCR a constatat că angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege a vizat un scop unic şi unitare, respectiv creşterea veniturilor la bugetul public şi reducerea cheltuielilor statului”. 

„În cadrul examenului de constituţionalitate, s-a conchis că procedura de aprobare a legii, prin angajarea răspunderii Guvernului, a respectat exigenţele Constituţiei şi a jurisprudenţei CCR”, a mai spus Enache. 

El a precizat că CCR a mai reţinut că ”dispoziţiile legale în mod punctual criticate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate au fost adoptate în marja de apreciere şi oportunitate de care legiuitorul dispune în materie financiar-fiscală”. 

„Prin urmare, judecătorii constituţionali au decis cu majoritate de voturi că obiecţia este neîntemeiată, că legea în ansamblul său este constituţională, declarând respingerea obiecţiei, că articolul 3 referitor la diminuarea contribuţiei la Pilonul II de pensii administrat privat a persoanelor fizice implicate în activitatea de creare de programe şi calculator este constituţională iar în unanimitate, au respins ca neîntemeiate celelalte critici, în număr de peste 30 formulate în sesizare”, a mai precizat preşedintele CCR. 

Marian Enache a anunţat că după moticarea deciziei CCR, legea poate fi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

USR şi Forţa Dreptei au depus în 29 septembrie, la Curtea Constituţională, sesizarea care vizează legea privind unele măsuri fiscale pentru care premierul Marcel Ciolacu şi-a asumat răspunderea în Parlament. Documentul este semnat şi de către doi parlamentari liberali, Dan Vîlceanu şi Gheorghe Pecingină, care, ca urmare a acestui fapt, au fost excluşi din grupul parlamentar PNL de la Camera Deputaţilor.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat la acel moment că este dreptul Opoziţiei să formuleze sesizări la Curtea Constituţională, ulterior anunţându-şi intenţia de a solicita Curţii devansarea termenului de dezbatere a sesizării, idee pe care ulterior a abndonat-o, argumentând că nu ar vrea să pună în niciun fel de presiune pe judecătorii de la CCR.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.