Ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu a declarat, la dezbaterile din plenul de luni al Camerei Deputaţilor, că acest proiect vine cu pensii care „reprezintă o formă de respect, atât pentru românii care au muncit, dar şi pentru românii care muncesc”. Deputaţii au adoptat, proiectul de lege, votul fiind unul decizional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Proiectul de lege privind sistemul public de pensii a fost adoptat cu 199 de voturi „pentru”, 39 „contra” şi 17 abţineri, a anunţat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Daniel Suciu.

Raportul cu amendamentele admise pe iniţiativa legislativă poate fi accesat AICI.

ŞTIREA INIŢIALĂ - „Astăzi împreună avem în atenţie un proiect extrem de important în România, un proiect care îşi dore;te să aducă echitate românilor, să aducă pensii care reprezintă o formă de respect, atât pentru românii care au muncit, dar şi pentru românii care muncesc. Noua lege are două elemente importante – contributivitatea şi munca. Aceştia sunt cei doi piloni pe care se bazează reforma pe care o facem, astfel încât la muncă egală să avem venituri egale ale pensiilor”, a afirmat Simona Bucura-Oprescu, în plenul de luni al Camerei.

Aceasta a adăugat că parlamentarii trebuie să arate că reprezintă o echipă în privinţa acestei iniţiative legislative.

„Cred că este important ca fiecare dintre noi, astăzi, în ceea ce priveşte acest proiect de lege să arătăm că suntem o echipă, aceeaşi echipă care reprezentăm interesele românilor şi înţelegem cât de important este, pe de o parte, să adoptăm acest act normativ în procedură de urgenţă, aşa cum a aprobat Biroul permanent, dar, în acelaşi timp la timp, pentru a fi gata cu reforma astfel încât Comisia Europeană să elimine acel 9,4 care ar fi îngheţat pensiile românilor până în 2070. Contăm pe susţinerea dumneavoastră pentru acest proiect de lege şi împreună ne dorim ca, în anii ce urmează, românii să se bucure de prevederile pe care acest proiect le aduce”, a mai precizat ministra Muncii. 

Legea pensiilor a primit luni, un raport de admitere în comisia parlamentară de specialitate, cu amendamente admise din partea Puterii, de la PSD şi PNL. Simona Bucura Oprescu a afirmat, la dezbateri că, având în vedere negocierile pe care le avem cu privire la PNRR, rugămintea ei este să joace în echipă, nu pe contre şi să susţină proiectul.

Proiectul de lege, înregistrat în procedură de urgenţă în Parlament, va primi votul în plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Senatul a adoptat, în plenul de marţea trecută, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege privind sistemul public de pensii, după ce comisiile de specialitate au emis raport favorabil cu amendamente admise.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.