Liderii partidelor din coaliţia de guvernare au ajuns, marţi, la un acord de principiu privind reducerea la jumătate a accizei la carburanţi, au precizat surse politice pentru News.ro, însă vor să se asigure că preţurile nu vor fi majorate înainte de introducerea acestei măsuri. De asemenea, este posibilă o prelungire a plafonării preţurilor la energie, pe o perioadă de timp scurtă, de o lună, urmând să fie discuţii cu reprezentnaţii Comisiei Europene pentru o piaţă reglementată. Măsurile urmează să fie analizate şi de ministerele de resort, pentru a se vedea impactul acestor prevederi în bugetul de stat şi vor fi anunţate la nivelul Executivului. Ministrul Finanţelor Adrian Câciu a anunţat că liderii coaliţiei au validat în şedinţa de marţi propunerea sa ca de scădere temporară cu 50% a accizei la combustibil, care ar reduce preţul la pompă imediat cu peste 1 leu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE „Am propus liderilor coaliţiei soluţia scăderii temporare cu 50% a accizei la combustibil, măsura care ar reduce preţul la pompă imediat cu peste 1 leu. Propunerea a fost validată în şedinţa de azi, astfel că, în perioada imediat următoare, vom avea discuţii cu Comisia Europeană şi marile companii distribuitoare de carburanţi pentru ca preţurile la combustibil să fie reduse la un nivel suportabil pentru toţi consumatorii, fie ei persoane fizice sau companii”, a scris Adrian Câciu, marţi pe Facebook.

Ministrul de Finanţe a adăugat că PSD a venit la guvernare pentru a lua măsuri care să protejeze populaţia şi firmele româneşti de impactul crizei energetice.

„Am venit la guvernare să luăm măsuri care să protejeze populaţia şi firmele româneşti de impactul crizei energetice. Acesta este doar una dintre deciziile care vor constitui pachetul major de soluţii ce au ca scop reducerea facturilor energetice şi calmarea puseului inflaţionist manifestat la acest început de an”, a conchis Câciu. 

ŞTIREA INIŢIALĂ În urma discuţiilor din şedinţa coaliţiei, plafonarea preţului la energie ar urma sa rămână in vigoare şi să se prelungească pentru o perioadă de timp scurtă, o lună, iar Guvernul să caute şi alte măsuri pentru a menţine preţurile la energie, inclusiv o discuţie cu Comisia Europeană pentru o piaţă reglementată.

De asemenea, liderii coaliţiei au ajuns la un acord de principiu şi pe reducerea accizei la carburanţi la jumătate, pentru câteva luni, măsura urmând să intre în vigoare cu data de 1 aprilie. S-a discutat, de asemenea, şi de introducerea unui plafon al adaosului comercial, pe tot lanţul de producţie.

Toate măsurile urmează să fie analizate şi la nivelul ministerelor de resort, pentru a se stabili impactul acestora în buget.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, declara, luni, la Parlament, că i-a cerut ministrului Finanţelor o simulare despre ce înseamnă acciza la carburant şi cât este componentă din preţ. El arăta că ”o intervenţie, pe o perioadă limitată, de înjumătăţire a accizei, ar avea şi un efect benefic asupra inflaţiei”, iar preţul ar scădea cu 1,2 lei/litru.

Liderul PNL, fostul premier Florin Cîţu, a susţinut în şedinţa coaliţiei orice scădere de taxe şi contribuţii, condiţia fiind ca estimările ministrului PSD al Finanţelor Adrian Câciu privind efectele măsurilor să se confirme, iar în caz contrar, acesta să renunţe la funcţie.

Surse liberale au afirmat că Florin Cîţu va susţine propunerile liberle, referitoare la reducerea CAS de la 27 la 25% şi reducerea TVA la 17%, dar în egală măsură va susţine orice scădere de taxe si contribuţii, precum reducerea accizei la carburant.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.