Partidul Naţional Liberal atrage atenţia tuturor reprezentanţilor din secţiile de votare că este ilegală semnarea proceselor verbale în alb înainte de închiderea votării şi numărarea tuturor voturilor, fiind reclamate deja mai multe astfel de cazuri în Sectorul 5 din Bucureşti. Oficialii PNL au sesizat deja POliţia cu privire la 7 astfel de situaţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE: ”Cu privire la aspectele semnalate referitoare la faptul că la trei secţii de vot din Capitală ar fi procese verbale semnate în alb, vă pot preciza că la acest moment poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea stării de fapt”, a transmis, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afecerilor Interne, Monica Dajbog. 
 
UPDATE:  PNL a sesizat mai multe astfel de situaţii, apărute la secţii de votare din Sectorul 5 Bucureşti. 
 
”Şi la Sectia 1022, proces verbal semnat de toţi membrii secţiei. Politia a fost sesizată pentru toate cele 7 secţii identificate. Lucrăm în mod activ pe toată durata procesului electoral pentru a depista eventuale nereguli din secţiile de vot din Sectorul 5”, au mai transmis reprezentanţii PNL. 
 
ŞTIRE INITIALĂ: ”Până la ora 12:30 au fost identificate trei secţii de votare Bucureşti unde procesele verbale au fost semnate în alb, deşi legea prevede în mod special ca această practică este interzisă, iar toţi reprezentanţii partidelor au primit instrucţiuni în acest sens. Potrivit informaţiilor centralizate la acest moment, astfel de situaţii se regăsesc la secţia de votare 961 (liceul Ion Barbu), la secţia de votare 1.003 (şcoala generală 126) şi la secţia de votare 869 (şcoala generală 188). La toate aceste secţii poliţia s-a deplasat şi a încheiat procese verbale de costatare a faptelor”, a transmis, duminică, PNL, printr-un comunicat de presă. 
 
Potrivit sursei citate, şi la secţiile de votare 1.006 şi 1.008 arată că procesele verbale au fost semnate în alb de către o parte a reprezentanţilor partidelor.
 
”PNL solicită reprezentanţilor din secţiile de votare ai tuturor partidelor să renunţe la astfel de practici ilegale, care le-ar putea crea neplăceri ulterioare, inclusiv în ceea ce priveşte drepturile băneşti cuvenite pentru munca depusă în secţiile de vot”, se mai arată în comunicat. 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.