Liderul UNPR Valeriu Steriu a declarat, miercuri, că Uniunea este de acord cu propunerea PNL privind comasarea celor două comisii parlamentare de control al SRI şi SIE, precum şi extinderea atribuţiilor către celelalte servicii din subordinea Parlamentului, precum STS şi SPP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Este nevoie de o modernizare la acest nivel. (...) Este probabil nevoie de o singură comisie puternică şi foarte bine pusă la punct, care să poată într-adevăr să asigure transparenţa, aşa cum se face în astfel de situaţii transparenţa serviciilor de informaţii", a spus Steriu.

El a adăugat că actuala formulă, prin care două comisii distincte controlează SRI şi SIE, iar Comisiile de apărare din Parlament au atribuţii asupra STS şi SPP, nu este eficientă, astfel că atribuţiile unei noi comisii ar trebui să se extindă asupra tuturor acestor servicii.

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, marţi, că ar fi o idee bună comasarea Comisiei parlamentare de control al SIE cu cea de control al SRI, dar şi extinderea atribuţiilor acestui for asupra tuturor celorlalte structuri de informaţii din România, propunerea fiind discutată la nivelul partidului.

"Va decide viitorul Parlament cum şi câte comisii de control vor fi, dar noi am mai discutat şi în partid că probabil o singură comisie la nivelul Parlamentului care să aibă ca obiect controlul asupra Serviciilor de informaţii ar fi binevenită", a declarat Blaga, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni pe tema legilor siguranţei naţionale.

Blaga spune că această nouă structură ar putea verifica şi activitatea celorlalte servicii de informaţii "departamentele", nu doar a SRI şi SIE.

Şi UDMR a anunţat  că trebuie "regândit" sistemul controlului parlamentar asupra serviciilor de informaţii, acesta fiind acum strict "formal", şi că ar trebui să includă toate instituţiile, nu doar SRI şi SIE.

"În privinţa controlului serviciilor secrete, controlul parlamentar trebuie să fie un control real. Trebuie să regândim, reclădim, acest control, care acum este mai mult formal decât real, mai mult cu cât sunt domenii care nu sunt supuse controlului parlamentar", a spus Kelemen.

Întrebat dacă susţine ideea PNL, de comasare a comisiilor pentru exercitarea controlului parlamentar asupra SIE şi SRI, Kelemen a afirmat că nu a discutat acest subiect, însă consideră că este important ca toate serviciile să ajungă sub controlul Legislativului.

În acest moment, la nivelul Parlamentului funcţionează două comisii distincte, care verifică activitatea SRI şi a SIE. Alte instituţii care deţin structuri de informaţii, sub forma unor departamente, sunt MAI (DGIPI), MApN (DGIA) şi Poliţia Română (Direcţia de Operaţiuni Speciale). În această categorie pot intra însă şi alte două instituţii - Serviciul de Pază şi Protecţie şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.