Preşedintele Comisiei pentru controlul SRI, Adrian Ţuţuianu, a afirmat, joi, că a existat în spaţiul public o "percepţie" generată de declaraţii ale unor persoane cu funcţii în stat, potrivit cărora Ministerul Afacerilor Interne nu şi-a făcut treaba corespunzător în timpul protestelor violente de miercurea trecută, însă instituţia a acţionat legal şi performant.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Trebuie subliniat că avem de-a face în primul rând cu o percepţie publică care nu coincide cu realitatea colaborării dintre cele două instituţii (SRI şi MAI - n.r.) şi această percepţie publică a fost generată mai degrabă de declaraţiile făcute în spaţiul public de persoane care au autoritatea funcţiilor pe care le ocupă, din care ar fi rezultat că MAI nu ar fi gestionat corespunzător evenimente, în special în data de 1 februarie", a spus Ţuţuianu.

Social-democratul a revenit ulterior şi a precizat că este vorba despre preşedintele Klaus Iohannis.

"Am spus că mai degrabă există o percepţie publică generată - şi acum trebuie să o spun mai direct - de declaraţia preşedintelui, care a acuzat MAI că nu a luat măsuri, deşi a avut informaţiile necesare"; a afirmat el.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, pe 2 februarie, că solicită ministrului de Interne, Carmen Dan, lămuriri scrise cum a fost posbil ca elemente violente să fie lăsate să distrugă o manifestaţie paşnică. Preşedintele a mai spus că demonstraţiile din Piaţa Victoriei au fost "eminamente paşnice" şi că este foarte nemulţumit că Ministerul de Interne, deşi avea informaţii despre ce "grupuri se pregătesc", nu a gestionat această situaţie, iar jandarmii nu au acţionat faţă de aceste grupuri de instigatori" care au detunat manifestaţia paşnică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.