Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, face apel la normalitate marţi, în Parlament, unde a fost citită moţiunea simplă împotriva sa, depusă de USR şi PNL. Toader spune că revenirea la normalitate înseamnă ca un cetăţean să nu fie trimis în judecată pe nedrept. El a fost şi ironic, spunând că cel care evaluează pe cineva trebuie să fie cel puţin egal în grad profesional cu persoana evaluată, referindu-se la deputatul USR Stelian Ion.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Trecând peste discursul politic sau din alte interese, mesajul pe care vreau să-l transmit este acela de revenire la normalitate în activitatea de înfăptuire a justiţiei. Revenirea la normalitate înseamnă să nu ai un cetăţean care să fie trimis în judecată, să stea în puşcărie, apoi să fie achitat. Sigur, îi dă CEDO 2.000-3.000 de euro, dar vă rog pe voi să spuneţi dacă banii achită şi suferinţa morală”, a spus Toader în Parlament.

El a continuat, spunând că revenirea la normalitate înseamnă respectarea competenţelor, norme juridice clare şi previzibile pe care să le cunoască toţi, înseamnă standarde europene şi reducerea duratei de soluţionare a proceselor, precum şi reducerea numărului de achitări.

„Revenirea la normalitate înseamnă să trecem de la o politică penală represivă, la una preventivă, cu recuperarea prejudiciilor. Înseamnă se reaşezăm competenţele jurisdicţionale”, a subliniat ministrul Justiţiei.

Toader a mai spus că apreciază faptul că în moţiune sunt foarte mult citate din el. El a vorbit despre sistemul sovietic după care ar fi putut fi notat (grila de notare este de la 1 la 5), comendând de asemenea ironic că cel care evaluează pe cineva trebuie să fie cel puţin egal în grad profesional cu persoana evaluată.

„Eu apreciez faptul că autorul moţiunii a citat consistent din spusele mele pe perioada evaluării şi chiar îi mulţimesc, înseamnă că urmăreşte şi chiar reţine din spusele mele. Am observat că a încercat să facă o evaluare pe modelul pe care l-am făcut eu, în 20 de puncte, chiar dacă unele au tot fost repetate. A făcut referire de cel puţin trei ori la sistemul sovietic, din diferite perspective. Spune de nota 4. Nu au spus care a fost şi sistemul de referinţă. Repetând de trei ori sistemul sovietic, după acesta grila de notare este de la 1 la 5. Mai este un principiu care spune că cel care te evaluează trebuie să fie cel puţin egal în grad profesional cu tine şi eu ştiu că domnul deputat ştie conţinutul, proprietatatea afirmaţiilor făcute”, a mai spus Toader.

Moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, iniţiată de USR şi PNL, a fost citită marţi în plenul Camerei Deputaţilor. Opoziţia îi cere demisia ministrului, caracterizându-l drept „un ministru de nota 4”. În timpul şedinţei de plen, ministrul a distribuit pe Facebook o fotografie cu fiul său Teodor şi cu partenera acestuia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.