Eugen Teodorovici a afirmat că, deşi nu a participat la Congresul PSD de sâmbătă, unul „nedemocratic” şi „nestatutar”, are credinţa şi convingerea că, alături de colegii din partid care l-au votat, PSD va deveni un partid reformat, puternic „care va reuşi să schimbe întreaga clasă politică din România”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Vreau să vă mulţumesc tuturor celor care mi-aţi dat votul la Congresul de ieri, la care eu nu am participat. Este un gest care mă onorează, dar vă mulţumesc şi celor care aţi fi vrut să o faceţi, dar nu aţi fost lăsaţi. Celor care v-aţi anulat votul sau care, aţi decis, la fel ca şi mine să nu participaţi”, a transmis Eugen Teodorovici, duminică într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook.

El a adăugat că nu este niciodată prea târziu, iar când toţi social-democraţii vor putea spune „da” sau „nu”  din convingere şi nu din constrângere, atunci PSD va fi liber.

„Chiar dacă nu am participat şi mi-am explicat refuzul de a fi prezent într-o competiţie organizată nedemocratic şi nestatutar, eu merg înainte cu credinţa şi speranţa că vom face din acest partid acel PSD reformat, puternic care va reuşi să schimbe întreaga clasă politică din România. Merg înainte cu convingerea că nu este niciodată prea târziu pentru a deveni liberi şi că atunci când toţi PSD-iştii vom putea spune «da» sau «nu» din convingere şi nu din constrângere, PSD va fi liber”, a conchis Teodorovici.

În schimb, fostul ministru de Finanţe nu a comentat invitaţia pe care i-a lansat-o Marcel Ciolacu de a face parte din echipa PSD aleasă la Congres. 

La finalul Congresului, Ciolacu i-a transmis lui Eugen Teodorovici că trebuie să înţeleagă că partidul este o entitate care depăşeşte jocul singular, iar „filmele cu Chuck Norris cu lupul singuratic erau, dar prin anii ‘75”.

Marcel Ciolacu a fost ales sâmbătă preşedinte al PSD cu 1.310 voturi. Contracandidatul său, Eugen Teodorovici, a avut 91 de voturi, potrivit anunţului făcut de Decebal Făgădău, preşedintele Comisiei de numărare a voturilor.

Pe Moţiunea cu care a candidat Marcel Ciolacu se află Gabriela Firea şi Sorin Grindeanu pentru funcţiile de prim-vicepreşedinţi, Paul Stănescu ca secretar general, Vasile Dâncu ca preşedinte al Consiliului Naţional, iar pentru cele patru funcţii de vicepreşedinţi figurează pe listă Mihai Tudose, Lia Olguţa Vasilescu, Doina Federovici şi Gabriel Zetea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.