Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, joi, că PSD, alături de formaţiunea sa, vor depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, pentru a rezolva criza politică. (Vom reveni)

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tăriceanu a spus că vor fi strânse semnături, iar luni va fi depusă în Parlament moţiunea de cenzură. El a intuit un calendar rapid de dezbatere şi votare, fiind posibil ca votul să fie dat tot săptămâna viitoare.

"În acest fel o să punem capăt crizei politice", a afirmat Tăriceanu.

El a precizat că luni va avea loc o şedinţă a conducerii Parlamentului pentru stabilirea paşilor procedurali.

"Nu e exclus să avem voturi în plus şi din partea partidelor care nu fac parte din coaliţie. Nu am avut discuţii în acest sens, dar am semnale că există această intenţie", a spus Tăriceanu.

Premierul Sorin Grindeanu a fost exclus din PSD, social-democraţii urmând să depună moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Grindeanu.

Liderul ALDE l-a criticat pe Sorin Grindeanu pentru că refuză să demisioneze din funcţia de premier, deşi i-a fost retras sprijinul politic.

”În faţa situaţiei inedite în care un prim-ministru care şi-a pierdut sprijinul politic se agaţă de funcţie şi încearcă diferite soluţii pentru a rămâne în fruntea Guvernului (…), acest lucru este de Cartea recordurilor”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.

Premierul Sorin Grindeanu a fost exclus din PSD, social-democraţii urmând să depună moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Grindeanu.

Pentru ca o moţiune de cenzură să treacă este nevoie de 233 de voturi în plenul reunit al Parlamentului, iar PSD şi ALDE au împreună 247 de parlamentari, nefiind astfel nevoie de susţinere din partea altor grupuri. O moţiune de cenzură care ar fi depusă la începutul săptămânii viitoare ar putea fi votată în cel mult 8 zile de la introducerea în Parlament, potrivit regulamentelor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.