Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cere demisia preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Cristina Tarcea, spunând că aceasta trebuie să lase locul „cuiva care trăieşte şi gândeşte ca în secolul 21”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tăriceanu aduce ca argument o declaraţie făcută de Cristina Tarcea, într-un interviu la Realitatea TV.

„Eu pot să vă spun că, din păcate, România întotdeauna s-a cam pripit atunci când a trebuit să-şi asume nişte obligaţii internaţionale. Şi am să vă dau exemplul care mie îmi este cel mai apropiat şi de suflet, şi de activitate - ratificarea Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. Am ratificat-o de dragul de a intra cât mai repede în cadrul Consiliului Europei, nu am făcut niciun fel de studiu de compatibilitate, nu am văzut în ce măsură legislaţia noastră poate să facă faţă tuturor garanţiilor şi exigenţelor Convenţiei, şi ne-am trezit cu un val de condamnări care nu se mai termină nici acum”, a afirmat Tarcea.

„Nu suntem în anii '50, când, conform propriilor ei destăinuiri, bunicul distinsei doamne săpa la Canal, trimis de comunişti, în profundul dispreţ pentru drepturile omului. Suntem în 2019, membri ai UE, ai NATO şi ai altor mari organisme internaţionale, şi peste nici trei luni sărbătorim 25 de ani de la ratificarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în iunie 1994. O Convenţie care ne garantează dreptul la viaţă şi dreptul de a nu fi torturat, dreptul de a nu fi ţinut în sclavie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la respectarea vieţii private şi familiale, libertatea de gândire şi conştiinţă, dreptul la liberă exprimare, dreptul de proprietate, dreptul la alegeri libere şi multe altele. Şefa judecătorilor din România e de părere că ar fi trebuit să stăm în afara acestei Convenţii până cînd se împlinea, poate, termenul lui Brucan şi învăţam să nu mai fim stupid people, învăţam ce e democraţia”, a scris Tăriceanu pe contul său de Facebook.

Preşedintele Senatului susţine că „aceste declaraţii stupefiante nu sunt scăpări, ele devoalează mentalităţile unor personaje sinistre ajunse, prin concursuri nefericite de împrejurări, în funcţii-cheie ale statului”, „personaje pentru care drepturile omului sunt un moft ori mai rău de atât”.

„Aşa putem înţelege şi cum au fost posibile tenebroasele protocoale ale Justiţiei cu serviciile: pentru că au emanat din minţile abrupte ale lui Macovei, Kovesi, Stanciu, Coldea, Prună, Tarcea şi ale altora ca ei. Şi pentru că mentalităţi atât de viciate e prea târziu să mai fie schimbate, soluţia e una singură: doamna Tarcea să ne lase şi să predea locul din fruntea ÎCCJ cuiva care trăieşte şi gândeşte ca în secolul 21”, încheie Tăriceanu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.