Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a delcarat, miercuri, că decizia premierul Dăncilă de a renunţa la protecţia Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) este una care se aplică tuturor membrilor Guvernului. El a mai spus că are cuvinte de apreciere pentru SPP, dar acuzaţiile apărute în presă ridică nişte semne de întrebare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Dacă a luat doamna Dăncilă această decizie, ea se aplică întregului Cabinet. Dacă aceste informaţii se confirmă, ar însemna că o instituţie a statului, care nu are în atribuţii aşa ceva, să se fi transformat într-un fel de broker politic. Acest lucru ar pune sub semnul întrebării corectitudinea funcţionării unor instituţii din sistemul de siguranţă naţională”, a declarat Tăriceanu.

De asemenea, acesta a spus că are cuvinte de apreciere pentru SPP, a beneficiat şi beneficiază de serviciile instituţiei, dar informaţiile apărute în presă, dacă se confirmă, ridică nişte semne de întrebare.

“Fără îndoială că am cuvinte de apreciere pentru instituţie şi pentru modul în care a funcţionat, pentru oamenii din instituţie, am beneficiat şi beneficiez de serviciile instituţiei. Nu se pune problema despre utilitatea instituţiei, în niciun caz. Ceea ce s-a semnalat în presă ridică nişte semne de întrebare foarte serioase, pe care nu cred că le putem trece cu vederea. Aştept o confirmare oficială”, a mai spus liderul ALDE.

Întrebat dacă a luat în calcul înfiinţarea unei comisii de anchetă a seriviciului, Tăriceanu a spus: “Nu am stat să mă gândesc la o astfel de chestiune”.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că a transmis Serviciului de Protecţie şi Pază că renunţă la protecţie, gest pe care îl fac toţi miniştrii. Ea a ţinut să precizeze că nu are o problemă cu ofiţerii SPP sau cu instituţia.
 
Informaţia privind decizia sa şi a membrilor Guvernului de a renunţa la serviciile SPP a apărut încă de marţi, după ce liderul PSD Liviu Dragnea a spus luni seară, la Antena 3, că, instituţional, orice premier trebuie să aibă contacte cu SRI, cu SIE şi cu SPP, însă şeful SPP, Lucian Pahonţu, a fost implicat mai mult decât era cazul în Guvern.

„L-am văzut pe Mihai Tudose cum a evoluat după ce nu a mai fost prim ministru, chiar i-am mulţumit azi, a devenit acelaşi coleg deschis şi glumeţ. Poate tensiunea de acolo, poate influenţele. N-avem de unde să ştim acum, dar asta nu înseamnă că până la urmă nu vom află. Mai mulţi colegi mi-au spus că şeful SPP-ului a fost implicat mai mult decât era cazul. Domnului Paul Stănescu i s-a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat şi dumnealui poate să fie şeful partidului. Poate că i s-a spus şi lui Grindeanu, lui Tudose, nu ştiu”, a declarat Dragnea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.