Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi seară, că dacă preşedintele Klaus Iohannis va respecta Constituţia, nu consideră că suspendarea acestuia ar mai trebui să fie ”prima preocupare”. ”Trebuie să existe un motiv politic şi constituţional solid”, a afirmat Tăriceanu, care a precizat, însă, că lupta împotriva ”statului paralel” va trebui continuată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Atâta vreme cât preşedintele va respecta Constituţia, va lăsa ca lucrurile să evolueze normal în acest demers de a scoate mizeria la suprafaţă, mizeria însemnând toate componentele statului paralel, nu ştiu dacă suspendarea mai trebuie să fie prima preocupare. Trebuie să existe un motiv politic şi constituţional solid”, a spus Tăriceanu, joi seară, la Antena 3.

Preşedintele Senatului a afirmat, însă, că lipta cu ”statul paralel” va trebui să continue. 

”Dar eu cred că aceste demersuri trebuie să le continuăm. Nu putem să considerăm că dacă a fost demis Codea, dacă a fost revocată Kovesi, gata, s-a rezolvat problema. Eu nu cred că s-a rezolvat”, a mai spus Tăriceanu. 

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, miercuri seară, la Antena 3 că subiectul privind suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis este "ferm deschis", pentru că amânarea semnării decretului de revocare a şefei DNA, Laura Coduţa Kovesi, nu a fost singurul motiv de suspendare. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.