Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că a depus la Camera Deputaţilor proiectul de lege care permite intrarea TVR în insolvenţă, el adăugând că va veni cu o nouă iniţiativă prin care vrea să modifice alocarea timpilor de publicitate, care să fie aceiaşi ca şi pentru televiziunile private.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Călin Popescu Tăriceanu a precizat că propunerea legislativă privind posibilitatea ca televiziunea publică să ceară insolvenţa fost depusă săptămâna trecută la Camera Deputaţilor.

El a menţionat că ar dori ca această propunere legislativă să fie discutată în acelaşi timp cu proiectul semnat de către senatorul PSD Georgică Severin, care propune de asemenea modificarea Legii 41, privind separarea funcţiilor de preşedinte şi director general al SRTV. 

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”E foarte posibil ca cele două propuneri să fie luate în discuţie din nou, la comisie. Am înţeles că va fi o propunere de retrimitere la comisie a acestei iniţiative a senatorului PSD”, a menţionat copreşedintele ALDE. 

Călin Popescu Tăriceanu a mai anunţat că va face încă o propunere legislativă, de modificare a timpilor de publicitate pentru TVR, în sensul revenirii la acelaşi nivel cu celelalte televiziuni, în condiţiile în care televiziunea publică are dreptul, în prezent, la 8 minute de publicitate pe oră, iar televiziunile comerciale la 12 minute pe oră. 

Tăriceanu a ţinut să precizeze că a avut, duminică, o discuţie cu premierul Dacian Cioloş, în legătură cu situaţia televiziunii publice. 

”Domnia sa a ţinut să spună că, din punctul de vedere al Guvernului, soluţia intrării în insolvenţă a TVR este cea mai potrivită, având în vedere situaţia actuală şi perspectivele. (...) În discuţia cu domnul Cioloş i-am adus aminte că Guvernul va trebui să întreprindă şi alte acţiuni, necesare, de dorit, pentru a duce la refacerea veniturilor TVR”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu, referindu-se la obligativitatea furnizorilor de energie să factureze taxa obligatorie, dar şi subvenţia pe care Guvernul o dă SRTV pentru retransmisia pe relee către Societatea Naţională de Telecomunicaţii. 

El a precizat că, simultan cu intrarea în insolvenţă a instituţiei, este de dorit să se găsească soluţii pentru majorarea veniturilor televiziunii publice. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.