Deputatul UDMR Szabo Odon a declarat, joi, în emisiunea Talk News de la Profit News Tv, despre decizia CCR de a declara neconstituţională legea care a eliminat pensiile speciale ale parlamentarilor, că în anvelopa de pensii speciale din România, pensiile parlamentarilor reprezintă 0.2%. ”Le-am spus celor de la USR că sunt populişti pentru că nu se vor mai atinge niciodată de pensiile speciale ale securiştilor, ale torţionarilor, ale magistraţilor, ale poliţiştilor”, a mai arătat Odon, precizând că şi judecătorii CCR au pensii speciale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Eu nu cred că trebuie să fie un proces de intenţie, aşa a decis Curtea, în momentul de faţă, în această componenţă, noi nu am susţinut această lege în forma actuală, ne-am abţinut la vor şi colegii noştri ştiu, dintr-un motiv foarte simplu, pentru că din anvelopa de pensii speciale din România, pensiile parlamentarilor reprezintă 0.2%. 99,8% sunt celelalte pensii speciale”, a afirmat Szabo Odon. 

El a precizat că le-a transmis celor de la USR că sunt populişti pentru că nu se vor mai atinge niciodată de ”pensiile speciale ale securiştilor, ale torţionarilor şi aşa mai departe, din perioada comunistă, care ulterior au primit pensii speciale, inclusiv ale magistraţilor, ale poliţiştilor şi ale tuturor celorlalte categorii”. 

Deputatul UDMR a ţinut să precizeze că inclusiv Curtea Constituţională are pensie specială, cei de la Curtea de Conturi. 

”Le-am spus că sunt populişti penru că se leagă de Parlament şi de parlamentari, pentru că are cea mai mică cotă de încredere şi aşa niciodată nu o să îşi câştige această cotă de încredere”, a mai spus Szabo Odon. 

Curtea Constituţională a admis, joi, excepţiile de neconstituţionalitate privind legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, astfel că aleşii vor avea din nou dreptul la pensii, la finalul mandatului, în funcţie de numărul de mandate. 

Ulterior, CCR a explicat într-un comunicat că legea „a fost adoptată în cadrul procedurii generale într-o singură zi, cu încălcarea tuturor termenelor”.

„Evitarea sau limitarea dezbaterilor parlamentare prin scurtarea nejustificată a termenelor, fără a respecta prevederile constituţionale obiective şi exprese în acest sens, denotă o atingere adusă însăşi unei valori fundamentale a statului, şi anume a caracterului său democratic„, a argumentat Curtea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.