Liderul senatorilor USR, Ştefan Pălărie, a declarat luni că în această săptămână, guvernul şi coaliţia trebuie să decidă şi să dea hotărârea cu organizarea alegerilor locale, la Bucureşti dar şi în localităţile din ţară unde nu sunt primari aleşi, el precizând că USR va pune presiune pe guvern, inclusiv pe premier, pentru a limpezi şi a tranşa acest subiect. El a mai spus că PSD vine cu o condiţie, pentru a se organiza alegerile, şi anume un candidat unic al coaliţiei, ceea ce, în opinia sa, este o ”idee toxică şi falimentară”.
”Astăzi suntem la borna de 136 de zile de când nu avem un primar legitim la Primăria Capitală. Chestiunea asta trebuie să fie corectată cât se poate de repede. Guvernul are o obligaţie simplă, să respecte legea. Am depăşit de mult borna celor 90 de zile admise şi prevăzute în lege, motiv pentru care, fără nicio altă întârziere, în această săptămână, în cadrul şedinţei de coaliţie, guvernul şi coaliţia din spatele guvernului trebuie să decidă şi să dea această hotărâre de guvern, cu organizarea legerilor locale, nu doar pentru Bucureşti, dar şi pentru toate judeţele sau oraşele care au rămas fără conducere politică validă. Nu putem negocia, nu putem face târguri politice în spatele acestei decizii. Legea este simplă şi unde e lege nu e tocmeală”, a spus liderul senatorilor USR, Ştefan Pălărie.
”Ideea aceasta nebunească că cineva s-ar putea supăra şi şi-ar lua jucăriile şi ar pleca dintr-o coaliţie de guvernare, pentru că s-a respectat legea, este absolut dementă şi de refuzat categoric”, a adăugat senatorul USR.
Ştefan Pălărie a menţionat că ”avem nevoie să dăm voie bucureştenilor să aibă un primar legitim, care să ia decizii destul de grele şi complicate”.
”Se apropie iarna, încep problemele posibile sau provocările legate de termie, avem un bulevar principal, cel al fântânilor din Piaţa Unirii, care se va închide şi trebuie să fie găsite soluţii de mobilitate şi trafic. Avem multe probleme, iar aceste probleme trebuie să fie rezolvate prin votul cetăţenilor din Capitală, de către primarul legitim al oraşului”, a menţionat el.
Ştefan Pălărie a adăugat că a observat la colegii de la PSD o schimbare de nuanţă. ”Până acum refuzau categoric organizarea alegerilor în această toamnă, acum au schimbat tehnica şi anume o condiţionează de ceva imposibil, şi anume această idee toxică în opinia mea şi falimentară, cum a numit-o şi Dominic Fritz, de a avea un candidat unic pe Bucureşti din partea coaliţiei. Am văzut această idee dând faliment şi cu domnul Cârstoiu la Bucureşti, am văzut şi cu domnul Crin Antonescu. România nu mai este ţara în care candidatul unic, de pe vremea lui Ceauşescu şi al comunismului, să câştige an fanfare, dimpotrivă, generează şi mai multă reacţie negativă. Tocmai de aceea nu cred că ne mai putem permite luxul acesta, într-o ţară cu alegeri anulate, ştim foarte bine decembrie anul trecut, într-o ţară în care avem această proastă obişnuinţă de a ne juca cu calendarul electoral, după cum vor cei de la conducere”, a mai spus Pălărie.
Pălărie a declarat că USR nu poate fi complice la o fărădelege, şi anume amânarea sine die, la nesfârşit, a aplicării legii.
”Legea trebuie să fie aplicată şi asta cât se poate de curând. Avem o coaliţie săptămână aceasta. Ar trebui să fie acest subiect şi am încrederea ca pe agenda şedinţei de coaliţie să fie principală decizie, a mai spus el.
Ştefan Pălărie a menţionat că vor pune presiune pe guvernul actual, inclusiv pe premier, pentru a limpezi şi a tranşa acest subiect.
”Domnul premier cred că va trebui să iasă şi să explice, avem calendar, nu avem calendar, ne jucăm cu legea sau nu ne jucam cu legea? Dar ce nu putem face, şi asta vreau să spun apăsat, nu poate niciun partid şi niciun politician să treacă indiferent peste nevoile şi voinţa bucureştenilor”, a mai spus Pălărie. Despre organizarea alegerilor în primăvară, Ştefan Păărie a subliniat că ”faptul că ajungem să discutăm despre ce ar fi mai potrivit din punct de vedere tactic, este deja, în opinia sa, o înfrângere pentru democraţie iar lucrul acesta nu ar trebui să se întâmple”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.