ALDE transmite că nu va da curs invitaţiei preşedintelui Klaus Iohannis privind consultările de miercuri, pe motiv că este "prematură" şi nu respectă procedura indicată de Constituţie, astfel încât este nevoie ca mai întâi să fie convocat Parlamentului şi formată noua majoritate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"ALDE a luat act de invitaţia domnului preşedinte Klaus Iohannis de a participa mâine, 14 decembrie, la consultări în vederea formării Guvernului. ALDE apreciază iniţiativă preşedintelui, dar o socoteşte prematură. ALDE consideră că cea mai înţeleaptă cale de urmat acum este chiar cea indicată de textul Constituţiei", potrivit unui comunicat al formaţiunii.

ALDE arată că, odată cu validarea noului Parlament la începutul săptămânii viitoare, "va reieşi clar dacă un partid politic va deţine majoritatea absolută a mandatelor sau dacă o alianţă de partide va constitui în mod evident o asemenea majoritate", astfel încât consultările de acum nu se impun.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

"Cum respectul faţă de proceduri este o condiţie obligatorie a calităţii regimului democratic, reprezentanţii ALDE vor răspunde cu maximă solicitudine invitaţiei preşedintelui României de a participa la consultări în vederea formării noului Guvern după convocarea Parlamentului, validarea mandatelor deputaţilor şi senatorilor şi constituirea unei majorităţi absolute fie de către un singur partid, fie de către o alianţă de partide", se mai arată în comunicat.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, marţi, că social-democraţii nu pot merge la consultările convocate de către preşedintele Klaus Iohannis, pentru că vor să respecte Constituţia, iar miercuri este în funcţiune actualul Parlament.

Dragnea a precizat că invitaţia la consultări a fost făcută în baza articolului 85 alineatul 1 din Constituţie, care prevede că ”Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament”.

Preşedintele Klaus Iohannis cheamă partidele parlamentare la o primă rundă de consultări pentru formarea Guvernului miercuri, începând cu ora 10.00, prima formaţiune chemată fiind PSD şi continuând cu PNL, USR, UDMR, ALDE, PMP şi grupul minorităţilor naţionale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.