Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, susţine că a fost o greşeală că s-a acceptat ca actuala confruntare internă să dureze trei luni în loc de o lună, susţinând că "festivalul democraţiei" din PNL a "omorât" partidul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În discursul rostit, vineri, în şedinţa Consiliului Director Judeţean al PNL Iaşi, la care participă şi Florin Cîţu, liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a afirmat că a fost o greşeală că “festivalul democraţiei“ din PNL s-a întins pe toată durata verii, în loc să ţină o lună.

"Îmi exprim regretul. Nu se poate să laşi trei luni de zile festivalul democraţiei care ne-a omorât. Am contribuit la breaking-news-uri toată vara. În loc să dureze o lună de zile totul, ca partid de guvernământ, ne-am întins pe trei luni şi vedeţi cu ce consecinţe. Am greşit. Şi nu trebuia să greşim, dar poate învăţăm din asta ceva. Mai e puţin şi închidem această poveste“, a afirmat Gheorghe Flutur, susţinător al lui Florin Cîţu la şefia PNL.

Potrivit lui Flutur, echipa care va câştiga la Congres trebuie să dea dovadă de înţelepciune şi “să facă eforturi să lase de la ei pentru unitatea PNL“.

“Este loc pentru fiecare, indiferent de opţiunea pe care o are. Mă rog la Dumnezeu să se termine cât mai repede Congresul ăsta“, a adăugat liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.