Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că instituţiua pe care o conduce nu are drept de control asupra furnizorilor din energie, dar a cerut ANRE, încă din vară, să facă acest lucru. Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut, în şedinţa de Guvern, să se uite cu atenţie la ceea ce se întâmplă în privinţa preţului la gaze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ministerul Energiei nu are drept legal de control asupra furnizorilor din energie, dar – în calitate de ministru – am solicitat atât oficial, cât şi public ANRE să verifice modul în care furnizorii de pe piaţa de gaze şi energie electrică respectă prevederile OUG27/2022. Avem un dialog constant şi pozitiv cu Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) privind modul în care furnizorii de pe piaţa de gaze şi energie electrică respectă legislaţia în vigoare, ANRE fiind singura instituţie abilitată să efectueze aceste verificări. De altfel, sesizările pe care le primim de la persoane fizice şi juridice privind astfel de situaţii le înaintăm în atenţia ANRE. Cu respectarea mandatului instituţional al fiecărei instituţii, ANRE efectuează verificările sumelor pe care furnizorii le solicită în cadrul schemei de compensare-plafonare, doar cererile de decontare validate de ANRE ajungând să fie decontate de către Ministerul Energiei, respectiv de către Ministerul Muncii, în limita sumelor puse la dispoziţie de către Ministerul de Finanţe”, a transmis, vineri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Acesta a precizatr că, în luna august, a transmis o solicitare către ANRE, în calitate de ministru al Energiei, să verifice dacă în special furnizorii de gaze respectă prevederile plafonării preţurilor prin OUG 27/2022, având în vedere că această OUG menţionează că producătorii de gaze sunt obligaţi să vândă la preţ reglementat gazele naturale necesare pentru consumul consumatorilor casnici şi pentru producţia de energie termică.

”Vă reamintesc că ANRE nu se află în subordinea Ministerului Energiei, ci a Parlamentului, iar Ministerul Energiei nu are drept de control asupra ANRE. Ministerul Energiei susţine prin toate pârghiile instituţionale pe care le are la dispoziţie demersurile Guvernului României de a solicita respectarea plafonării preţurilor de către furnizorii de gaze”, a mai precizat ministrul.

Reprezentanţii instituţiei au transmis, totodată, că Ministerul Energiei este iniţiatorul OUG 27/2022, ”datorită căreia facturile românilor la curent electric şi gaze au fost plafonate încă de anul trecut.

”De asemenea, Ministerul Energiei a depus şi depune eforturi constante atât pentru respectarea legislaţiei în vigoare de către furnizori, cât şi pentru decontarea sumelor restante către aceştia, într-un termen cât mai scurt, pentru a asigura funcţionarea optimă a sistemului energetic naţional”, au mai transmis oficialii ministerului.

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut, vineri, ministrului Energiei, Sebastian Burduja, să se uite cu atenţie la ceea ce se întâmplă în privinţa preţului la gaze, el arătând că a văzut că au apărut situaţii de furnizori care au crescut nefundamentat preţurile, de vreme ce în toată Europa acestea au scăzut şi adăugând că speră că şi ANRE se va sesiza.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.