Prim-vicepreşedintele PNL Adriana Săftoiu scrie, pe Facebook, despre candidatura lui Marian Munteanu, din partea PNL, la Primăria Capitalei, ea arătând că membri în conducerea partidului vor dovezi la acuzaţiile care i se aduc acestuia, iat textele lui nu sunt suficiente, şi a adăugat că, ”din fericire, până acum nu s-au materializat aceste «texte»” ale lui Munteanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Adriana Săftoiu dă un răspuns, în postare, colegilor săi de generaţie, legat de bănuiala că ar fi avut vreo legătură cu numirea lui Marian Munteanu candidat al Partidului Liberal.

"Nu, n-am nicio legătura cu această numire. E deja asumată persoana care l-a condus în birourile PNL”, spune Săftoiu.

Adriana Săftoiu mai menţionează că, în şedinţa unde a fost validat, comisia de unificare, a fost singura persoana care a spus că ”nu e cazul să fie prezentat ca o persoana reprezentând «societatea civilă», că a candidat fără succes în 1992 şi nu a avut nicio rezervă să devină candidatul partidului lui Măgureanu, drept urmare are un aspirant trecut politic”.

”Despre cât de ameţitoare a fost promovarea lui din şeful ASCR (Liga Studenţilor Comunişti din România - n.r.) - aşa l-am cunoscut înainte de 1989, fiind anul II, el anul III - şeful Ligii Studenţilor, până în ziua de astăzi nimeni nu a clarificat misterioasa «transformare». Când spun clarificat, am in vedere faptul că, din păcate, colegii mei (adaug aici, PNL) vor «dovezi» pentru ceea ce se spune că ar gândi. Textele lui M Munteanu li se par insuficiente. Vor fapte, probabil! Din fericire, până acum nu s-au materializat aceste «texte»", afirmă Adriana Săftoiu. 

Într-o postare anterioară, Adriana Săftoiu a scris mesajul: ”Sunt furioasă! Nu mai e nimic de zis! Alea iacta est (Zarurile au fost aruncate, nr)!”.

Liberalul Petre Roman a declarat, duminică, pentru News.ro, că Marian Munteanu a scris un articol, în 1994, în revista ”Mişcarea”, în care I.G. Duca este numit ”asasin”. Roman cere conducerii PNL, invocând apelul făcut de aceasta de a aduce dovezi privind apropierea lui Munteanu de ”mişcări extremiste”, să răspundă dacă partidul se dezice de I.G. Duca.

Petre Roman a făcut referire la scrisoarea deschisă a Partidului Naţional Liberal, către contestatarii lui Marian Munteanu. 

”Acolo se spune că lipsesc probele care să susţină acuzaţiile de apropiere a lui Marian Munteanu de mişcări extremiste. Eu nu am făcut decât să caut ce a apărut în presă. Am văzut publicat un articol scris în aprilie 1994, de Marian Munteanu, care se numeşte «Despre doctrina legionară», publicat în revista «Mişcarea», a formaţiunii »Mişcarea pentru România», pe care o conduce şi care îl admiră pe Corneliu Zelea Codreanu, liderul mişcării legionare”, a spus Petre Roman. 

El a arătat că textul acestui articol din revista Mişcarea a fost reprodus de site-ul inPolitics.ro, într-un articol. 

”În articol,  semnat de Bogdan Tiberiu Iacob, Marian Munteanu spune că ar trebui să vorbim de I.G. Duca, cea mai importantă figură a partidului după Brătieni, prim-ministru, asasinat de legionari în 31 decembrie 1933, în care spune, citez: «Nu putem vorbi de asasinii lui I.G. Duca fără a vorbi de asasinul I.G. Duca»", mai afirmă liberalul Petre Roman. 

Fostul premier arată că această declaraţie reprezintă ”o problemă extrem de gravă”, pentru că I. G. Duca a fost ”doctrinarul liberalismului în România şi a fost asasinat de legionari pentru că a scos, în afara legii, Mişcarea Legionară”. 

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, duminică, la Iaşi, că liberalii nu vor renunţa la candidatura lui Marian Munteanu pentru Primăra Capitalei, explicând că multe dintre critici vin din zona unor reprezentanţi ai societăţii civile care sprijină un alt candidat.

Vasile Blaga a afirmat, într-o conferinţă de presă la Iaşi, că nu există niciun motiv ca PNL să renunţe la candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei şi că acesta din urmă este acuzat, "fără dovezi, de tot felul de lucruri”.

"Nu văd de ce am renunţa la această candidatură. Pentru că este criticat? Foarte bine. Sunt oameni care critică, noi suntem atenţi, dar cu nişte observaţii. Vedem că este criticat de unii din societatea civilă care sprijină un alt candidat. Să-l sprijine. Apoi este acuzat de tot felul de lucruri, fără dovezi. Vezi Doamne s-a ajuns până acolo încât chipurile candidatul ar schimba linia politică a partidului. Am văzut şi aberaţia asta, ca şi cum partidul ăsta este de ieri, nu de 140 de ani. Numai în consiliul naţional de coordonare sunt o mie de oameni. Nişte copilării”, a afirmat Vasile Blaga.

Celălalt copreşedinte PNL, Alina Gorghiu a recunoscut că au existat mai multe discuţii în partid privind desemnarea candidatului la Primăria Capitalei, existând şi nume din interior vehiculate, dar şi propuneri din afara PNL, dar că în final s-a optat pentru varianta Marian Munteanu.

"S-au luat în discuţie şi posibile variante din interior. Nu au fost propuneri ferme de candidaţi, ci tatonări pentru a vedea cine şi-ar dori acest lucru. Unii şi-au dorit, alţii nu. În afara partidului, au existat mai multe nume propuse din societatea civilă, nu doar cel al lui Marian Munteanu, dar în urma analizei am ajuns la concluzia că acesta ar fi cel mai bun produs. Nu vorbim de Marian Munteanu, ci de ideea în sine”, a precizat Alina Gorghiu.

Ea a afirmat că se vehiculează în spaţiul public că PNL ar fi negociat inclusiv cu Nicuşor Dan sau Ciprian Ciucu, dar că astfel de lucruri nu sunt adevărate.

"Tot ce auziţi în aceste zile pe surse că am avut nu ştiu ce candidat acceptat este fals. Cine a fost propus oficial la final, acela a rămas. S-a speculat ba că s-au purtat discuţii cu Nicuşor Dan, ba cu domnul Ciucu. Nu, PNL nu a propus acestor doi candidaţi niciun parteneriat privind candidatura. Eu, Blaga şi cei din conducere când am făcut analiza pe Bucureşti am făcut-o cu bune intenţii. Acceptăm critici constructive, dar constat că în spatele unor platforme se ascund interese electorale. Ultimul lucru auzit e că nu vom susţine candidatura. Nici nu vreau să răspund la aşa ceva”, a afirmat Alina Gorghiu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.