România a transmis vineri Comisiei Europene o cerere de modificare a planului său de redresare şi rezilienţă, la care doreşte, de asemenea, să adauge un capitol dedicat planului REPowerEU. Propunerile României vizează eliminarea a patru investiţii din planul iniţial şi modificarea a aproximativ 70 de măsuri. ”Cererea României de modificare a planului său se fundamentează pe necesitatea de a ţine seama de inflaţia ridicată înregistrată în 2022, de perturbările lanţului de aprovizionare şi de revizuirea în sens descrescător a alocării sale maxime de granturi prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă (MRR), de la 14,2 miliarde EUR la 12,1 miliarde EUR”, precizează Comisia Europeană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Capitolul privind REPowerEU propus de România acoperă două noi reforme şi şase noi investiţii, precum şi o măsură consolidată care figura deja în plan. Reformele şi investiţiile din acest capitol sunt legate de sporirea producţiei de energie verde, de îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor şi de consolidarea competenţelor forţei de muncă din domeniul producţiei de energie verde”, precizează Comisia europeană într-un comunicat.

Modificarea planului propusă de România prevede eliminarea a patru investiţii din planul iniţial şi modificarea a aproximativ 70 de măsuri.

Cererea României de modificare a planului său se fundamentează pe necesitatea de a ţine seama de inflaţia ridicată înregistrată în 2022, de perturbările lanţului de aprovizionare şi de revizuirea în sens descrescător a alocării sale maxime de granturi prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă (MRR), de la 14,2 miliarde EUR la 12,1 miliarde EUR. Această revizuire face parte din actualizarea din iunie 2022 a cheii de alocare a granturilor prin MRR şi reflectă rezultatul economic comparativ mai bun înregistrat de România în 2020 şi în 2021 faţă de previziunile iniţiale.

România a solicitat transferarea cotei sale din rezerva de ajustare la Brexit, în valoare de 43,2 milioane EUR, către planul său de redresare şi rezilienţă. Împreună cu granturile acordate României prin MRR şi REPowerEU (12,1 miliarde EUR, respectiv 1,4 miliarde EUR) şi cu împrumuturile MRR deja angajate în temeiul planului iniţial (14,9 miliarde EUR), aceste fonduri aduc valoarea planului modificat prezentat la aproape 28,5 miliarde EUR.

Comisia va evalua dacă planul modificat îndeplineşte în continuare toate criteriile de evaluare prevăzute în Regulamentul privind MRR.

Dacă evaluarea Comisiei este pozitivă, Comisia va prezenta o propunere de modificare a deciziei de punere în aplicare a Consiliului pentru a ţine seama de modificările aduse planului României.

Statele membre vor avea apoi la dispoziţie patru săptămâni pentru a aproba evaluarea Comisiei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.