Deputatul PMP Robert Turcescu critică propunerea lansată de preşedintele de onoare al partidului Traian Băsescu, referitoare la legalizarea prostituţiei, exprimându-şi speranţa că această idee nu va găsi prea mulţi adepţi în rândul membrilor PMP. El consideră că fie pe fostul şef al statului ”l-a luat valul apariţiilor televizate”, fie ”a vrut să nască un subiect de presă în care să fie primul sub luminile rampei”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Aş vrea să cred că ideea legalizării prostituţiei - relansată de Traian Băsescu într-o emisiune tv recentă- nu va găsi prea mulţi adepţi în rîndul membrilor PMP. Cred că fostul preşedinte al partidului s-a grăbit sau l-a luat valul apariţiilor televizate. Ori, încă o dată, a vrut să nască un subiect de presă în care să fie primul sub luminile rampei. Oricum, sper măcar că a vorbit europarlamentarul PMP Traian Băsescu şi nu preşedintele de onoare al PMP”, scrie Turcescu pe Facebook.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat joi seară, la B1 TV,  că susţine legalizarea prostituţiei, pentru diminuarea fenomenului de trafic de persoane, şi acuză „laşitatea” unor politicieni şi care „nu şi-au asumat să treacă peste nişte supărări ale BOR” şi nu au promovat o lege în acest sens.

„Dimensiunea traficării tinerelor, fie că-s tinere din liceu, fie că-s tinere care nu sunt la liceu, în mod deosebit din mediul rural, este un fenomen. Este generalizată aproape în mediul rural şi trebuie acţionat în modificarea politicii penale faţă de astfel de acţiuni. Sunt mulţi nefericiţi bărbaţi care nu-şi găsesc o parteneră şi recurg laastfel de gesturi, cred că a venit timpul să repunem în discuţie legalizarea prostituţiei ca soluţie de diminuare a traficului ilegal de carne vie” a spus Traian Băsescu.

El a dat exemplul Germaniei, Olandei şi Belgiei, unde prostituţia este legalizată şi femeile sunt protejate.

El a acuzat „laşitatea” unor oameni politici care „nu şi-au asumat să treacă peste nişte supărări ale BOR-ului, în primul rând”.
„Din laşitate, sacrificăm mii de tinere pe care le împingem sub controlul unor derbedei, unor nenorociţi care le lasă fără bani, fără viitor şi uneori le lasă şi fără viaţă” a spus Băsescu.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.