Reprezentanţii partidului REPER îi solicită ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, după tragedia din 2 Mai, ca dincolo de trimiterea corpului de control pentru a ancheta circumstanţele prin care două controale ale poliţiştilor nu l-au oprit pe tânărul teribilist, să prezinte public şi în Parlament rapoarte detaliate despre dotările poliţiei rutiere cu teste de depistare a alcoolului şi drogurilor şi pe dosarele aflate în lucru la BCCO pe trafic de droguri şi anule câte reţele sunt în lucru, unde, şi în ce stadiu sunt anchetele.
„E foarte bine că ministrul de interne a trimis Corpul de Control la Constanţa. Dar erorile în lanţ comise de poliţie, aşa cum încep ele să iasă la iveală, nu se vor rezolva doar cu o anchetă internă. Ni se spune că persoana în cauză avea antecedente în consumul de droguri, iertat de instanţă în 2022, şi că în seara accidentului a fost prins din nou cu droguri în maşină. De asemenea, era în mod evident într-o stare care a ridicat suspiciuni şi a justificat oprirea în trafic şi conducerea la secţia de poliţie pentru control. Şi cu toate acestea e lăsat să plece, la volan? Nu, domnule ministru Predoiu, Corpul de Control trebuie să vă răspundă la mai multe întrebări, care domină dezbaterea publică de mai mulţi ani. Cocaina din Deltă, atentatul din Arad, avioanele cu ţigări de contrabandă nedetectate de nimeni când trec frontiera, sunt multe probleme structurale pe care le-au acumulat structurile care ar trebui să ne păzească şi să menţină ordinea publică. E necesară prezenţa dumneavoastră în Parlament, imediat ce se va relua sesiunea de toamnă, pentru a explica planul de ansamblu pentru a corecta erorile ce costă vieţi omeneşti”, a declarat Dragoş Pîslaru, copreşedinte al REPER, conform comunicatului de presă al formaţiunii.
De asemenea REPER atrage atenţia că există un deficit de personal în Poliţie, pornit din vremea Guvernului Ponta, când s-a dat liber la politica aberantă de pensionări anticipate. Însă faptul că ministrul Predoiu se plânge de acest lucru după ani buni de guvernări PSD - PNL este ipocrizie. E timpul ca cineva să răspundă cum facem corecţiile pe termen lung cu personalul disponibil, mai arată sursa citată.
„Falimentul statului român în politica de reducere a consumului şi traficului de droguri se vede cu ocazia acestei tragedii. Avem două dimensiuni la fel de importante, pe care le ignorăm. Pe de o parte, pedepsele pentru traficanţi trebuie să fie aspre şi combaterea criminalităţii organizate cu adevărat eficientă, cu autorităţi de aplicare a legii care să apere legea, nu să menajeze beizadele. Pe de altă parte, pedepsele fără măsuri de acompaniament pentru consumatori şi categorii vulnerabile, precum şi centre pentru tratarea adicţiilor, care ţin de o politică solidă de sănătate publică, nu rezolvă nimic. Sunt Raportor permanent Renew Europe pentru droguri şi medicamente cu risc ridicat, şi responsabilă pentru extinderea mandatului Agenţiei Europene pentru Droguri. La nivel european, trendul este să investim resurse în intervenţii ţintite pentru reducerea riscurilor pentru aceşti tineri, în colaborare cu ONG-urile de specialitate, în prevenţie, conştientizare şi asistenţă pentru consumatorii de droguri. De ani de zile partidele care guvernează au băgat sub preş aceste probleme şi prin votul pentru mărirea pedepselor consideră că au rezolvat problema. Este fals. Problema va creşte şi pierdem tot mai multe vieţi de tineri pentru că ignorăm şi aplicarea legii, şi sănătatea publică”, a explicat Ramona Strugariu, copreşedintă REPER.
Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu a solicitat Corpului de Control al ministrului să verifice toate împrejurările în care s-a produs accidentul de la 2 Mai de sâmbătă dimineaţă, în care doi tineri au murit, şi a precizat că, după finalul acestor, evaluări vor fi făcute propuneri către autorităţile competente.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Întrebat dacă se impune demisia şefului IPJ Constanţa, Predoiu a afirmat: „Dacă se va impune în urma acestui control, nu o să am ezitări nici cu privire la acel şef, nici cu privire la alţi şefi, dar deocamdată vreau să aştept acest control, vreau să lucrez pe procedură, pe lege, profesionist, astfel încât orice decizie voi lua să fie în afara oricărei critici şi să meargă către rezolvarea problemei, nu către un paleativ”.
De asemenea, fostul ministru de Interne Lucian Bode există un proiect care prevede achiziţionarea a 44 de drug-teste se întâmplă acum, fiind în procedură, iar MAI are procedură de achiziţie pentru alte 200 de drug-teste, respectiv 800 de etilometre.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.