La USR, ziua alegerilor a fost una plină de incertitudini: fără posibilităţile financiare pentru o numărătoare paralelă, liderii formaţiunii au depins de informaţiile primite de la presă, iar primele care au venit nu au fost favorabile. Au mizat pe prezenţa crescută în mediul urban, dar s-au ferit de pronosticuri până spre seară, când sediul vuia pe măsură ce devenea tot mai clară intrarea în Parlament. Faţă de partidele consacrate, unde domneşte rezervarea în astfel de momente, anunţul de la ora 21.00 a provocat urale şi aplauze frenetice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

USR s-a mobilizat mai greu în ziua alegerilor. Deşi au anunţat că Nicuşor Dan şi echipa Uniunii se vor afla încă de la ora 12.00 la sediul de campanie improvizat într-un spaţiu de conferinţe şi evenimente din Capitală, lucrurile nu au stat deloc aşa. La ora 14.00, în sediul de campanie bătea vântul, un singur angajat fiind ocupat cu aranjarea spaţiului. O televiziune şi-a lăsat din timp carul de transmisie în faţa sediului, pentru a se asigura că prinde loc de parcare, însă şi vehiculul, ca şi sediul USR, era pustiu.

(FOTO: News.ro / Ştefan Pană)
(FOTO: News.ro / Ştefan Pană)

Puţin după ora 15.00, apăruseră primii zece oameni în sediu, dintre care jumătate erau jurnalişti. Un televizor a fost dat pe un post de ştiri pentru a urmări procesul electoral, iar staff-ul USR ironiza afirmaţiile făcute de jurnalişti sau apărute pe burtiere: “Isterie la partide”, se spunea la televizor, “isterie în partide” comentau râzând cei de la USR, plimbându-se prin sală. “Panică la Cotroceni” spuneau jurnaliştii, “panică în tunel!”, îngâna ironic un alt membru USR. Echipa de campanie a USR se amuza şi la ştirile despre aşa-zisele “legături” între formaţiunea lor şi omul de afaceri George Soros.

Aşa au curs următoarele ore, într-o acalmie ce contrasta puternic cu mesajele date pe Facebook de liderul USR Nicuşor Dan. “Ne îndreptăm către un rezultat istoric” şi ”Astăzi este ziua noastră!” scria el pe reţelele de socializare, în timp ce echipa sa de campanie continua să urmărească posturile de ştiri de pe canapele.

La ora 16.00, la USR a apărut o primă mişcare, televizorul fiind comutat pe o altă televiziune de ştiri, spre fericirea unui membru al staff-ului, care a strigat un “Mulţumesc!” vădit uşurat din spatele sălii.

Abia în jurul orei 18.00 atmosfera s-a mai animat şi la sediul USR, unde au venit mai mulţi candidaţi ai formaţiunii din Capitală şi membri ai staff-ului. Într-un colţ al sălii, aceştia din urmă se instalaseră în faţa laptopurilor, urmărind, mai ales pe Facebook, informaţiile despre alegeri. Ei centralizau şi informaţiile venite din teritoriu, dar la acest capitol USR a suferit din cauza bugetului redus. Formaţiunea nu a putut să contracteze o casă de sondare, astfel încât nu aveau cifre clare cu privire la scorul pe care l-ar putea obţine. „Cifrele le avem şi noi, pe surse, dar de la voi”, le spuneau liderii USR jurnaliştilor. „O numărătoare paralelă poate peste patru ani”, continuau ei, privind spre viitor. Între timp, mizau pe reprezentanţii lor în secţiile de votare, care ofereau însă mai mult impresii decât informaţii.

Nou-sosiţii întrebau permanent „care e situaţia”, iar răspunsul era invariabil „suntem OK!”, uneori rostit de două-trei ori, pentru întărire, însă lipsit de entuziasm.

Cei de la USR comentau mai mult prezenţa la vot decât rezultatele, care veneau îndeosebi pe filiera altor formaţiuni.

(FOTO: Inquam Photos / Adriana Neagoe)
(FOTO: Inquam Photos / Adriana Neagoe)

La ora 18.20, odată cu sosirea lui Nicuşor Dan, au început să fie vehiculate şi cifrele prezentate de sondaje în mediul online, care arătau un USR în creştere. „Noi speram la 20%, dar e bine şi 15%”, spuneau cei din Uniunea Salvaţi România.

"Optimism rezervat", şopteşe un membru USR, la auzul acestor cifre.

Nicuşor Dan era zâmbitor, socializând atât cu jurnaliştii, cât şi cu membrii USR şi membrii staff-ului, însă era rezervat cu privire la pronosticuri.

Aproape de ora 19.00, la sediul de campanie USR s-au nimerit şi patru colindători. Nu au venit special pentru Nicuşor Dan şi colegii lui, ci au trecut, „întâmplător”, pe stradă şi au văzut câţiva jurnalişti pe care i-au întrebat ce se întâmplă înăuntru.

„Pentru voi am venit”, le-au spus cei patru jurnaliştilor, precizând că nu au vreo afiliere politică şi nici măcar nu au votat, pentru că nu sunt din Capitală, dar au vrut să facă o „bucurie”. Ei au cântat trei colinde, apoi au plecat.

Începând cu ora 19.00, atmosfera s-a schimbat cu totul. Sediul USR era plin până aproape de refuz cu membri, simpatizanţi şi voluntari. În grupuri de 2-3, se făceau pronosticuri, iar unele informaţii, venite de la jurnalişti, potrivit cărora scorul PSD este în scădere, le-a dat un suflu nou. Ei au pus din nou mâna pe telefon şi i-au urmat sfatul lui Nicuşor Dan de pe Facebook: şi-au sunat prietenii şi i-au rugat să voteze. Fiecare suna, uneori asigurându-se doar că prietenii şi rudele le-au votat, alteori ducând o asiduă muncă de convingere: „Hai, măi, du-te la tine acolo, că e chiar pe strada ta! Cât îţi ia?”.

După un dute-vino de două ore, liderii USR - cu Nicuşor Dan în centru şi o parte a candidaţilor din Capitală alături de el - s-au aşezat în faţa unor televizoare pentru a urmări primele exit poll-uri. Atmosfera era mai destinsă decât la început, cei din USR fiind tot mai convinşi că scorul lor era unul bun. Toate discuţiile se concentrau pe acest subiect - scorul USR - şi doar rareori se auzeau invocate numele liderilor PNL sau cel al lui Dacian Cioloş.

La ora 21.00, cei din USR urmăreau crispaţi, dar cu zâmbetul pe buze, ecranele televizoarelor. Clotilde Armand a fost cea care a dat tonul uralelor după câteva secunde de linişte la auzirea scorului USR.

După scurte declaraţii, liderii USR au plecat, rând pe rând, de la sediul de campanie. Pentru ei, nu se anunţă o noapte lungă, având în vedere că nu pot face niciun fel de numărătoare paralelă. Obiectivul este să ţină legătura cu oamenii din teritoriu, fiind hotărâţi să sesizeze orice fel de suspiciune privind eventualele fraude. Au primit însă indicaţii să revină la ora 00.00, atunci când BEC ar urma să anunţe primele rezultate parţiale, moment pentru care a fost pregătită şi o sticlă de şampanie.

(FOTO: Inquam Photos / Adriana Neagoe)
(FOTO: Inquam Photos / Adriana Neagoe)

Unii dintre membrii staff-ului nu s-au arătat foarte fericiţi de perspectivă. "Nu pot să plec şi să mă întorc înainte de 12?", a întrebat unul dintre ei, dezamăgit de răspunsul primit, că aşa ceva nu se poate. "Dar şi eu ce mănânc?", a întrebat. 

"Pufuleţi", i s-a răspuns sec.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.